Ziua naţională fără tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.
Ziua Naţională fără Tutun oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul „fumat pasiv” – alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare, informează reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Campania de informare-educare prilejuită de Ziua naţională fără tutun are ca scop reducerea prevalenţei fumatului în rândul tinerilor, prin promovarea unui stil de viaţă fără tutun şi conştientizarea populaţiei generale cu privire la efectele nocive ale fumatului
În România, se fumează zilnic peste cinci milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. 70 de decese sunt cauzate zilnic de fumat. Totodată, acelaşi for subliniază că 42.000 de oameni suferă complicaţii provocate de ţigări.
Printre numeroasele avantaje ale renunțării la fumat se numără: creșterea speranței de viață, scăderea riscului producerii unui infarct miocardic, scăderea riscului formării unei tumori maligne (canceroase), un mod de viață mult mai sănătos, dar și mai mulți bani economisiţi.
Cu acest prilej, Direcția de Sănătate Publică va organiza, în județul nostru, mai multe activități de informare, între care se numără cele derulate de personalul Compartimentului de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii la mai multe unități de învățământ, precum Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman, Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman sau Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, mai precizează comunicatul Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Comentarii