Absolvenţii claselor a XII-a susţin, în perioada 24 – 27 iunie, proba orală din cadrul probei C a examenului naţional de bacalaureat – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
„Pe 23 iunie s-au desfăşurat proba de înţelegere a unui text audiat şi proba scrisă din cadrul probei C de bacalaureat. Au fost prezenţi 3.516 candidaţi şi au absentat 147”, a precizat profesor Viorel Stan, inspector şcolar general al Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ.
Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională durează, cumulat, aproape trei ore. Acest examen urmăreşte înţelegerea textului audiat, înţelegerea textului citit, producerea de mesaje scrise, producerea de mesaje orale şi interacţiune orală.
Primele două probe – înţelegerea unui text audio (oral) şi testarea capacităţii de înţelegere a unui text citit şi producerea de mesaje scrise (scris) – au avut loc luni, 23 iunie.
La proba orală, care se susţine din 24 până pe 27 iunie, candidaţii trebuie să răspundă la trei subiecte. În funcţie de punctajul obţinut, absolvenţilor li se va stabili nivelul de competenţă lingvistică: A (0 – 10 puncte), A1 (11 – 30 de puncte), A2 (31 – 60) şi B2 (81 – 100 de puncte).









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol