133 de cazuri de gripă în județul Neamț, în ultima săptămână

HomeSanatate

133 de cazuri de gripă în județul Neamț, în ultima săptămână

În săptămâna anterioară, 29 ianuarie – 4 februarie, în județul Neamț au fost raportate 3.570 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare – IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 0,2% mai puține cazuri decât săptămâna anterioară (3.577) și cu 44,6% mai multe cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (1.977), informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț.

Dintre cele 3.570 de cazuri de de infecții respiratorii, 2.894 au fost cazuri de IACRS, din care 40 spitalizate (1.722 de cazuri de IACRS, din care 28 spitalizate, au fost copii până în 14 ani), 543 de cazuri de pneumonie, din care 108 spitalizate (280 de cazuri de pneumonie, din care 50 spitalizate, au fost copii până în 14 ani), 133 de cazuri de gripă clinică, din care 49 spitalizate (80 de cazuri de gripă, din care 18 spitalizate, au fost copii până în 14 ani).

Incidența săptămânala a cazurilor de infecții respiratorii acute este de 6,47 cazuri la 1.000 de locuitori. Ponderea cazurilor internate în această săptămână (5,52%) a fost mică în comparație cu săptămâna precedenta (5,53%).

În acest sezon rece, în perioada 2 octombrie 2023 – 4 februarie 2024, în județ au fost raportate 41.663 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 30% mai multe cazuri comparativ cu același interval din sezonul precedent (29.162). Dintre acestea, au fost 6.792 de pneumonii, din care 1.572 internate (fiind raportat un deces de pneumonie, la un copil sub un an), și 609 cazuri de gripă clini, din care 187 internate.

Până în prezent, în județul Neamț au fost vaccinate antigripal 26.715 persoane, mai arată reprezentanții DSP Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0