HomeEconomieNeamt

13 angajatori au fost prinşi folosind munca la negru

În luna noiembrie, 19 inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ au efectuat 386 de controale la agenţii economici din judeţ, în urma cărora s-au constatat 558 de deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. Urmare a controalelor efectuate s-au aplicat 241 de sancţiuni contravenţionale, însumând 186.000 de lei.

În ceea ce priveşte respectarea relaţiilor de muncă, în luna noiembrie au fost controlaţi 185 de agenţi economici. Au fost depistaţi 13 angajatori la care lucrau 24 persoane fără forme legale de angajare, iar cuantumul amenzilor aplicate a fost de 150.000 de lei. La un angajator au fost identificate nouă persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare, motiv pentru care s-a înaintat organelor de cercetare penală documentaţia necesară pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.

„În noiembrie, ca alternativă la activitatea de control, s-au organizat întâlniri cu 17 angajatori, ocazie cu care s-a evidenţiat din nou principalul obiectiv în domeniul relaţiilor de muncă, respectiv identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, cât şi riscurile ce le implică folosirea forţei de muncă fără forme legale. Au fost dezbătute rezultatele activităţilor ITM Neamţ până la această dată şi s-a constatat că încă mai sunt angajatori care nu înţeleg să respecte dispoziţiile legale în domeniul legislaţiei muncii, folosind în continuare persoane fără forme legale de angajare”, a declarat Ioan Popescu, inspectorul şef al ITM Neamţ.

Comentarii

WORDPRESS: 1