Roman, Neamț
Căutare site

100.000 de lei pentru reabilitarea Şcolii Bozieni

Şcoala Gimnazială din localitatea Bozieni a intrat în reparaţii. Autorităţile locale spun că vor fi efectuate lucrări de consolidare a clădirii.

„Din cauza fundaţiei aflată la mică adâncime şi pe fondul unor alunecări de teren, unul dintre pereţii clădirii s-a fisurat. Specialiştii sosiţi la faţa locului au evaluat clădirea şi au ajuns la concluzia că pot fi realizate realizate lucrări de consolidare. Este o ocazie să facem o reparaţie capitală a clădirii construită în anii ’70”, a precizat Doinel Grumezescu (foto), primarul comunei Bozieni.

Administraţia publică locală va cheltui 100.000 de lei pentru realizarea consolidării clădirii şcolii.

În școala din Băneasa, veche de aproape 150 de ani, nu s-au investit bani pentru reabilitare.

„Preşedintele Consiliului Judeţean, Culiţă Tărâţă, fiu al satului, a lucrat doi ani ca învățător la Școala Băneasa. Am discutat cu dumnealui posibilitatea construirii unei școli modulare la Băneasa, cu încălzire centrală. Pentru că este legat sufleteşte de aceste locuri, am speranţa că va realiza şi acest proiect”, a spus primarul comunei Bozieni.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.