Slujbe speciale pentru încetarea ploilor, în bisericile din Roman şi Bacău

HomeReligie

Slujbe speciale pentru încetarea ploilor, în bisericile din Roman şi Bacău

 

biserica_inundatii_onestiDuminică, 5 iunie, în toate bisericile Eparhiei Romanului şi Bacăului se vor oficia slujbe speciale pentru încetarea ploilor şi se va organiza o colectă de bani, alimente şi bunuri materiale pentru ajutorarea celor care au suferit de pe urma inundaţiilor, anunţă Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Ploile abundente au provocat imense pagube materiale în localităţile judeţului Bacău. „Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, îndeamnă clerul şi poporul credincios să dea dovadă de solidaritate faţă de cei afectaţi de inundaţii şi să invoce în rugăciune mila lui Dumnezeu pentru încetarea ploilor. De asemenea, toţi preoţii şi credincioşii din zonele afectate sunt îndemnaţi să se ofere voluntari, alăturându-se autorităţilor în efortul de evacuare a oamenilor şi bunurilor din zonele inundabile şi al ridicării de diguri în calea apelor care se revarsă. Înaltpreasfinţia Sa a dispus ca duminică, 5 iunie, în toate bisericile eparhiei să se oficieze slujbe speciale pentru încetarea ploilor şi să se organizeze o colectă de bani, alimente şi bunuri materiale pentru ajutorarea celor care au suferit de pe urma inundaţiilor”, se arată în comunicatul de presă ar Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

 

Comentarii

WORDPRESS: 0