PS Petru Gherghel a împlinit 40 de ani de la numirea la cârma Diecezei de Iași

HomeReligie

PS Petru Gherghel a împlinit 40 de ani de la numirea la cârma Diecezei de Iași

 

Miercuri, 21 februarie, s-au împlinit 40 de ani de la numirea episcopului Petru Gherghel la cârma Diecezei de Iași. În ziua de 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea, prin decretul nr. 123 al Sfintei Congregaţii pentru Episcopi, l-a numit pe preotul Petru Gherghel, atunci în vârstă de 38 de ani, la cârma Diecezei de Iaşi. La 4 aprilie 1978, păstorul diecezei a luat în primire mandatul.

„Când Preasfinţitul a fost numit ordinarius era perioada dictaturii comuniste. Statul nu recunoştea în ţară decât două dieceze: Bucureşti şi Alba-Iulia. Prin urmare, Dieceza de Iaşi nu exista oficial ca teritoriu bisericesc, iar funcţionarea normală a structurilor specifice unei episcopii era practic imposibilă. Mai târziu, după 12 ani, la 14 martie 1990, Mons. Petru Gherghel a fost ales şi numit episcop de Iaşi de către papa Ioan Paul al II-lea. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iaşi, la 1 mai 1990, de actualul cardinal Angelo Sodano, delegat al papei Ioan Paul al II-lea”, a afirmat preotul Cornel Cadar, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

Actualmente, Dieceza de Iaşi are 156 de parohii cu aproape 200.000 de catolici în 70.000 de familii. În dieceză sunt 274 de preoţi diecezani, 96 lucrează în afara diecezei, 121 de preoţi călugări; de asemenea: 32 de călugări (fără preoţi) şi 403 călugăriţe. Dieceza are 154 de seminarişti diecezani şi 208 seminarişti călugări, 28 de instituţii de educaţie, 37 de institute de caritate şi de binefacere.

„Aniversarul este şi o ocazie de a rememora bucuriile pe plan spiritual, educativ şi administrativ care reprezintă motive de aducere de mulţumire: şcolile de formare, seminariile, preoţii, familiile de călugări, acţiunile socio-caritative, asociaţiile de tineri şi copii, şcolile teologice, liceele catolice, publicaţiile cu caracter religios şi formativ, familiile, numirea unui episcop auxiliar, Sinodul diecezan, construirea noii catedrale, a seminarului şi a numeroase biserici etc. Ne alăturăm felicitărilor şi rugăciunilor PS Aurel Percă, ale tuturor preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor din dieceză pentru a-i spune împreună cu cititorii noştri: La mulţi şi binecuvântaţi ani! Îl rugăm pe Domnul să-l păstreze în sănătate pe episcopul nostru, să-l ajute ca, prin viaţa sa, prin cuvânt şi rugăciune, să fie mereu un adevărat păstor pentru turma pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o”, mai precizează mesajul părintelui Cornel Cadar.

„Trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că şi-a îndreptat privirea spre mine, nevrednicul”

„Privind retrospectiv cei 40 de ani de păstorire a Diecezei de Iaşi din partea Preasfinţitului Petru, la multiplele solicitări la care a fost supus în aceşti ani, putem spune că prezenţa lui în fruntea acestei porţiuni a poporului lui Dumnezeu, care se află în Moldova, a însemnat o viaţă pusă în slujirea totală a Bisericii, aşa cum de altfel este definit episcopul: prin instituire divină, el este urmaşul apostolilor, prin puterea Duhului Sfânt care i-a fost dăruit, fiind rânduit să fie păstor al Bisericii şi, asemenea apostolilor, să fie şi el învăţător în tot ceea ce priveşte credinţa, să fie slujitor al tainelor sfinte şi păstor care conduce turma ce i-a fost încredinţată”, a afirmat PS Aurel Percă, episcopul auxiliar de Iași, în mesajul transmis PS Petru Gherghel cu acest prilej, mesaj care poate fi citit integral accesând acest link de pe site-ul Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

De asemenea, site-ul Episcopiei Romano-Catolice de Iași publică marți și un amplu interviu cu PS Petru Gherghel, la ceas aniversar, alături de imagini rare de arhivă din anul numirii PS Gherghel Gherghel la cârma Diecezei de Iași. „La acest popas gândesc că mai întâi trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că şi-a îndreptat privirea spre mine, nevrednicul, pentru a împlini o misiune atât de importantă. Trebuie să recunosc că Dumnezeu însuşi a aşezat-o pe umerii mei ca să arate că nu eu, ci doar el cunoaşte şi conduce destinele omului şi drumul mântuirii lui. Niciun om nu poate rezolva cu puteri proprii problemele vieţii sale şi nici de cum ale Bisericii. Cu această convingere am spus «da» la chemarea fericitului papă Paul al VI-lea care a binevoit să-mi încredinţeze mie destinele Episcopiei de Iaşi în acele vremuri grele şi nesigure. Biserica şi mântuirea nu sunt lucrarea omului, ci a lui Dumnezeu. Cu acest gând am declarat atunci şi nu încetez să declar mai departe şi să mă rog cu psalmistul: «Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui tău dă glorie, pentru îndurarea şi adevărul tău» (Ps 115,1)”, spune PS Gherghel în acest interviu, care poate fi citit integral accesând acest link de pe site-ul Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

 

Liturghia de instalare a Mons. Petru Gherghel (4 aprilie 1978)

Liturghia de instalare a Mons. Petru Gherghel (4 aprilie 1978)

 

Liturghia de instalare a Mons. Petru Gherghel (4 aprilie 1978)

Liturghia de instalare a Mons. Petru Gherghel (4 aprilie 1978)

 

Mons. Petru Gherghel, ordinarius

Mons. Petru Gherghel, ordinarius

 

Liturghia de instalare a Mons. Petru Gherghel (4 aprilie 1978)

Liturghia de instalare a Mons. Petru Gherghel (4 aprilie 1978)

 

Decretul de numire

Decretul de numire

 

 

 

 

 

Foto: Episcopia Romano-Catolică de Iași – ercis.ro

Comentarii

WORDPRESS: 0