Elevii cu risc de excludere socială, sprijiniţi printr-un proiect european

HomeSocial

Elevii cu risc de excludere socială, sprijiniţi printr-un proiect european

 

La Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman a avut loc miercuri, 28 septembrie, lansarea proiectului Erasmus+ „Inclusion on the way to Europe” – proiect de parteneriat strategic pentru susţinerea de bune practici în domeniul şcolar. Partenerii Colegiului Tehnic „Petru Poni” în acest proiect sunt: Kauno „Vyturio” Gimnazija (Lituania), Stålforsskola Sf 2 – Eskilstuna (Suedia), Istituto Omnicomprensivo – Montenero Di Bisaccia (Italia) şi Ibrahim Tanriverdi Sosyal Bilimler Lisesi – Samsun (Turcia). Bugetul proiectului este de 22.070 de euro, fiind cofinanţat de Comisia Europeană şi aprobat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, prin programul Erasmus+.

Lansarea proiectului, care se desfăşoară între 1 septembrie 2016 – 31 august 2018, a avut loc în cadrul unei întâlniri de informare, la care au participat cadrele didactice din şcoală, reprezentanţi ai elevilor, părinţi şi invitaţi. Cei prezenţi au aflat detalii despre proiect, importanţa acestuia pentru şcoală şi comunitate, precum şi activităţile planificate pentru acest an şcolar.

petru-poni-lansare-proiect-erasmus

 

Proiectul îşi propune să promoveze includerea elevilor care se încadrează în categorii de risc de excludere socială (cei cu lipsă de competenţe de bază, aflaţi în risc de abandon şi elevii cu nevoi speciale), contribuind la favorizarea integrării lor în învăţământul de masă şi societate, să aplice noi strategii educaţionale, pentru depăşirea lipsei de competenţe de bază ale elevilor, în ştiinţă, matematică şi tehnologie, să conducă la aplicarea unor noi metode în domeniul dezvoltării sociale şi emoţionale ale copilului, ca parte a curriculumului practic pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale, să creeze un mediu de învăţare stimulativ şi abordări pentru sprijinirea dezvoltării sociale şi emoţionale a copilului, precum şi să pună la dispoziţia profesorilor, din şcoală şi nu numai, a diferitelor metode de educaţie şi împărtăşirea de bunele practici în domeniul educaţional.

„Vor fi realizate cinci reuniuni de proiect şi două întâlniri transnaţionale, iar elevii vor participa la activităţile proiectului care se vor derula în scoală, dar şi în cadrul mobilităţilor din ţările partenere, experienţe care-i vor ajuta să dobândească abilităţi. Prima reuniune transnaţională a proiectului va avea loc în perioada 23 – 25 noiembrie 2016, în Lituania, la care vor participa profesorii coordonatori şi membri ai echipelor de proiect din fiecare ţară”, a afirmat profesor Mihaela Stan, coordonatorul proiectului din cadrul Colegiului Tehnic „Petru Poni”.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0