Decizie fără precedent: Romanul renunță la operatorul de apă ApaServ pentru ApaVital Iași

HomePolitica

Decizie fără precedent: Romanul renunță la operatorul de apă ApaServ pentru ApaVital Iași

 

Autoritățile locale au început demersurile pentru ca Romanul să renunțe la operatorul județean de apă și canalizare ApaServ Neamț și pentru a trece sistemul apă și canalizare din Roman la compania din județul vecin, ApaVital Iași.

Joi, 13 februarie, la ora 12, consilierii locali romașcani s-au întrunit într-o ședință de îndată, în care au aprobat mai multe proiecte de hotărâre, între care și două privind „inițierea procedurii de reziliere din culpa operatorului a contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice privind aprobarea concesionării directe a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi a bunurilor aferente acestora către Compania Judeţeană Apa Serv SA Neamţ”, respectiv cel privind „aderarea Municipiului Roman la Asociaţia Regională a Serviciilor de Apă și Canal Iași”. Ambele proiecte, inițiate de primarul Lucian Micu, au fost votate în unanimitate de cei 19 consilieri locali prezenți (din cei 21).

Motivele deciziei

Imediat după ședința Consiliului Local, primarul Lucian Micu, alături de deputatul Laurențiu Leoreanu, au susținut o conferință de presă, în care au motivat decizia municipalității de a se renunța la operatorul județean de apă și aderarea la compania ApaVital din Iași, decizie aflată în studiu în ultimii doi ani.

Între motivele invocate s-au numărat încălcarea de către ApaServ a contractului de a furniza apă continuu și constant în municipiu, prețul ridicat al apei, lipsa unui management performant și a unui call-center non-stop disponibil pentru municipiul Roman. Cel mai important aspect, a subliniat primarul Lucian Micu, este acela că, în ciuda secetei prelungite, compania ApaVital Iași are resurse pentru a asigura sursa de apă potabilă pentru municipiul Roman pe termen lung.

Cei doi oficiali au mai precizat că implementarea proiectelor cu finanțare europeană de reabilitare a infrastructurii de apă și canalizare a orașului, aflate în pregătire sau în derulare, va fi preluată de compania ieșeană, aceasta urmând a-și asuma costurile subsecvente modificării proiectelor europene – alături de adăugarea de obiective noi din infrastructura de apă care vor beneficia de finanțare pentru reabilitare.

S-a atras atenția și asupra faptului că întregul proces privind trecerea la noul operator nu va afecta serviciul de furnizare a apei în oraș. De asemenea, vor fi păstrate locurile de muncă ale actualilor angajați la serviciul de apă și canalizare din municipiul Roman, care vor fi preluați de compania ieșeană.

Romașcanii își spun părerea

Ca un prim pas al procesului de renunțare la serviciile companiei județene și trecerea la noul operator de apă, romașcanii sunt invitați să își exprime opinia într-un sondaj creat pe pagina Primăriei Roman, precum și la o urnă aflată în holul primăriei pentru cei care nu utilizează mijloacele electronice de comunicare, la care locuitorilor orașului li se solicită răspunsul la întrebările: „Sunteți mulțumit de serviciile oferite de Apa Serv SA Neamţ, actualul operator al serviciilor de apă şi canalizare din municipiul Roman?” și „Sunteţi de acord ca municipiul Roman și Consiliul Local Roman să denunțe unilateral contractul cu Apa Serv SA Neamț și să demareze procedurile legale pentru delegarea contractului de servicii de apă și canal către ApaVital Iași?”. Pe Internet, sondajul poate fi accesat la următoarea adresă: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSd3J6kw6HuDmxlJk7WR7m1C7dbIUKrGq-nfTs8PL5a3tXqDFg/viewform .

În continuare, redăm principalele declarații din conferința de presă de joi.

 

Primarul Lucian Micu:

– Avem aproape șase luni de când a apărut această sincopă în furnizarea apei potabile la nivelul municipiului Roman și, în ciuda eforturilor pe care le-au depus toate instituțiile abilitate, problema apei continuă să persiste.

– Astăzi am supus spre aprobare Consiliului Local hotărârea de reziliere a contractului de delegare a gestiunii serviciului de apă și canalizare la operatorul ApaServ și vom demara procedurile legale pentru desemnarea unui nou operator, în cazul de față ne dorim ca viitorul operator de apă și canalizare să fie ApaVital Iași.

– Prima și cea mai legitimă întrebare care trebuie pusă este: „De ce acum?” Așa cum știți, am încercat câteva demersuri în anul 2018, de încetare a contractului cu ApaServ Neamț și trecerea la ApaVital Iași, care s-au blocat de prevederile contractuale, atâta timp cât ApaServ și-a îndeplinit serviciul corespunzător. Însă în ultimele șase luni acest lucru nu s-a întâmplat, apa nu mai fost furnizată 24 de ore din 24, iar acest lucru a creat un impact negativ asupra siguranței publice, în primul rând, precum și nemulțumire în rândul cetățenilor.

– Atâta timp cât ApaServ nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, anume furnizarea în mod continuu a serviciilor de apă și canalizare pe raza municipiului Roman, am luat decizia – și putem acum, din punct de vedere al prevederilor contractuale –, să denunțăm unilateral contractul, din culpa operatorului.

– Mai mult, ați observat că acest început de an a fost marcat de o serie de incertitudini de la nivelul managementului de top al companiei județene ApaServ – concurs care nu a fost luat, contestații la concurs, nevalidare a conducerii în Consiliul de Administrație –, toate această stare de incertitudine ne arată, din punctul nostru de vedere, că atenția lor e concentrată pe probleme de șicane și de vendete interne, și nicidecum spre problema, reală, a Romanului. Și, atunci, această decizie, la acest moment, credem noi că este cea mai bună soluție.

– De ce ApaVital Iași? Cred că fiecare dintre noi suntem interesați să plătim un preț cât mai mic la serviciile de apă și canalizare, pentru servicii cât mai bune. Ori ApaVital are unul din prețurile dintre cele mai mici din țară și, de asemenea, oferă și servicii de calitate. Mai mult, managementul de top de la nivelul ApaVital este unul foarte stabil, fără mișcări semnificative în ultimii 15 ani, ceea ce a permis ca această companie să se dezvolte sănătos – un management impus pe criterii de competență, și nu pe criterii politice.

– De asemenea, un deziderat vechi al nostru, care nu s-a întâmplat, în ciuda promisiunilor, a fost acela de a avea un callcenter non-stop pentru Roman, la care cineva să poată răspunde, să preia problemele și să le predea către un dispecerat care să le poată remedia.

– Iarăși, foarte important, ApaVital este o companie care încurajează contorizarea individuală, un alt deziderat al romașcanilor, de a plăti cât se consumă, ceea ce este la limita de proprietate a fiecărui apartament, iar ApaVital încurajează acest gen de facturare individuală.

– Nu în ultimul rând și la fel de important, având în vedere experiența neplăcută pe care am trăit-o cu ApaServ: în orice moment ApaVital are sursă alternativă de alimentare cu apă a Romanului, sursă care aparține companiei din Iași. Practic, dacă vom mai avea perioade de secetă, fără nicio problemă se va putea face alimentarea de pe conducta de la Timișești de la ApaVital Iași.

– Cum vom face acești pași? În primul rând, am avut nevoie de această ședință de Consiliu Local, pentru denunțarea contractului și aderarea la asociația pentru gestionarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din care face parte ApaVital Iași, numită ARSACIS. În 20 februarie va avea loc o Adunare Generală a acestei asociații, voi fi prezent pentru a susține cauza Romanului de aderare și, ulterior, vom respecta termenele legale, astfel încât să se facă transferul de la ApaServ către ApaVital Iași, în urma îndeplinirii tuturor procedurilor.

– Foarte important, vreau să transmit angajaților ApaServ de la Roman că vor fi preluați în totalitate de ApaVital, nu va fi nimeni care să rămână fără un loc de muncă. Dar, ei vor trebui să se adapteze la rigorile unei companii sănătoase, care știe să-și respecte clienții, care știe să intervină în timp util pentru remedierea avariilor și care știe că trebuie să își asume investiții în rețelele municipiului Roman.

– Aș vrea să am și sprijinul cetățenilor municipiului Roman în luarea acestei decizii, astfel că, începând de astăzi, voi întreba din nou romașcanii dacă sunt mulțumiți de serviciile ApaServ și dacă sunt de acord cu transferul către ApaVital. Timp de o săptămână, votul va putea fi făcut atât online, pe site-ul Primăriei Roman, iar pentru cei care nu folosesc mijloacele moderne de comunicare, în holul central al primăriei am amplasat o urnă de vot unde pot fi găsite aceste chestionare, pentru romașcanii care doresc să-și exprime poziția.

– ApaServ trebuie să înțeleagă că noi la Roman ne-am săturat de acest dispreț cu care am fost tratați, atât de către conducerea companiei, cât și de Consiliul Județean.

 

Deputatul Laurențiu Leoreanu:

– În 2009, am configurat ApaServ-ul județean pentru că altfel nu se putea. Trebuie să se înțeleagă că un serviciu de apă și canal la nivelul unei localități nu poate trăi în epoca această de unul singur, pentru că nu este eligibil și nimeni nu îl licențiază. Operatorii regionali licențiați sunt eligibili și pot atrage fonduri europene. Mai târziu, lucrurile însă nu au mai funcționat într-o normalitate, iar aici domnul primar a făcut o prezentare la obiect a motivelor care au dus la deteriorarea relației cu ApaServ.

– Am fost prezent, zilele trecute, la Ministerul Fondurilor Europene, și ne-am interesat ce se întâmplă cu partea de investiție pentru Roman din POIM, care era gândită în Master Planul companiei ApaServ pentru întreg județul. Ni s-a spus clar că ApaServ este într-un blocaj, că se reziliază contractul de consultanță pentru proiect, fără o perspectivă foarte bună.

– Noi, Romanul, avem o parte în jur de 20 de milioane de euro care se referă la reabilitarea castelelor de apă care sunt, plus înființarea unuia nou, plus reabilitarea unor stații de repompare. Numai că pe noi ne interesează și reabilitarea, înlocuirea și modernizarea unor rețele de apă din Roman.

– Domnul ministru Boloș ne-a spus că Romanul se poate desprinde, că putem crea un apendice pentru master Planul ApaVital Iași – pentru că ApaVital este în faza finală cu proiectul, deci ei și-au pus tot la punct și au temele făcute, doar trebuie să semneze și să se apuce de treabă. Așa că am rugat ca tot ce înseamnă partea pentru Roman să fie gândită și proiectată rapid de către proiectanții care au lucrat foarte bine și pragmatic pentru ApaVital, iar acest subproiect al Romanului să se alipească la proiectul mare al ApaVital și să primească finanțare de la minister. Mai mult, am precizat că dorim să intrăm cu o modernizare substanțială a rețelelor de apă din Roman și ni s-a spus că și acest lucru se poate face.

– A treia veste bună, o altă chestiune care ne interesa a fost despre ce se întâmplă cu partea Romanului veche din Master Plan, care s-a desfășurat sub ApaServ, ca și contribuție. Ni s-a spus că noi ar trebui să venim înapoi cu partea de contribuție pe care a pus-o ApaServ, dar doar pentru zona Roman. În același timp, domnul primar a purtat discuții la ApaVital, care este dispusă, pentru că va prelua întreg sistemul, să plătească suma de bani pe care o pusese ApaServ pentru partea de proiect pentru Roman.

– Noi ne dorim să avem o tranziție lină, ușoară, diplomatică și în deplină operaționalitate și funcționalitate, așa încât până când ApaVital va deveni operatorul de apă – ceea ce noi ne dorim, probabil, în minimum două luni și maximum șase luni să se întâmple –, lucrurile să se desfășoară normal. Mai mult, în contractul pe care îl avem se precizează că ApaServ este obligată să asigure serviciile până la semnarea contractului cu noul operator.

– Eu consider că în momentul de față avem documentarea făcută complet, avem diligențele făcute complet.

– De asemenea, am întrebat la minister și despre cum percep ei poziția ApaVital Iași, și ni s-a spus că au un management foarte bun și este unul dintre cei mai prolifici, între cei mai buni operatori din țară, în plus și cu un preț acceptabil pe piață, în media prețului acestor servicii din țară.

– Cred că, împreună, și cu cei care ne susțin de la București, și cu cei de la Iași, vom putea să aducem într-o normalitate și o predictibilitate a serviciului de apă și canalizare pentru municipiul Roman.

 

Primele discuții dintre municipalitatea romașcană și operatorul ApaVital Iași au fost prezentate și în cadrul unei vizite de lucru la sediul companiei ieșene, realizate în primăvara anului 2018, despre care Ziarul de Roman a scris la acea vreme un material care poate fi accesat la acest link: https://www.ziarulderoman.ro/oferta-apavital-iasi-pentru-roman-facturare-individuala-plata-cofinantarii-proiectului-european/ .

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0