HomePolitica

Senatorul PDL Leonard Cadăr a împlinit 100 de zile de mandat

Politicianul romaşcan susţine că este pregătit pentru activitatea din Opoziţie. Mai mult, el nu exclude posibilitatea unei candidaturi la o funcţie în biroul politic naţional al PDL. Senatorul Cadăr doreşte o reconciliere cu primarul Laurenţiu Leoreanu – relaţiile dintre cei doi s-au tensionat după alegerile din PDL, când Leonard Cadăr l-a votat pe Vasile Blaga.

 

 

Vineri, senatorul PDL de Roman, Leonard Cadăr, a organizat o conferinţă de presă cu ocazia împlinirii a 100 de zile de activitate parlamentară. Acesta a apreciat că, până acum, perioada pe care a petrecut-o în Parlament a fost una foarte bună, s-a  obişnuit cu activităţile specifice de parlamentar, astfel că acum consideră că este pregătit pentru activitatea din Opoziţie.
„După 100 de zile de experienţă, consider că ar trebui să rămână la uşa plenului culoarea politică, iar acolo ar trebui să analizăm subiectele puse în discuţie în aşa fel încât un proiect de lege aprobat să vină în ajutorul statului de drept, dar şi al cetăţeanului. Am avut prilejul să fac câteva amendamente şi interpelări în plen. Multe proiecte de lege sunt pregătite de angajaţi ai Guvernului, care nu au legătură cu realitatea din teren, astfel că majoritatea proiectelor sunt pur teoretice şi trec de comisii fără a fi studiate amendamentele. Am rugat colegii să lăsăm la uşa haina politică şi să căutăm să perfectăm aceste iniţiative, astfel încât să nu ne fie ruşine de legislaţia pe care o votăm”, a apreciat senatorul Leonard Cadăr.
În opinia acestuia, indiferent de numărul parlamentarilor, metoda de lucru este greşită, în sensul că parlamentarii acţionează politic, neavând înţelepciunea de a analiza în detaliu proiectele de lege.

 

„ Dacă aş vota cu sufletul, aş vota Elena Udrea, dar am votat experienţa, pentru reconstrucţia partidului”

 

În ceea ce priveşte alegerile recente care au avut loc în PDL, senatorul Leonard Cadăr s-a declarat mulţumit de rezultatul alegerilor, mai ales că s-au confirmat aşteptările sale. „Partidul Democrat Liberal are acum nevoie de libertate. Partidul trebuie să rupă acea legătură între modul de lucru de la locomotivă, la echipă. Acesta este motivul pentru care domnul Vasile Blaga şi cei din jurul său vor să schimbăm modul de lucru, pentru că cel anterior a dus la o guvernare deficitară. În opinia mea, o guvernare trebuie să fie rezultatul unei munci în echipă”, a apreciat senatorul romaşcan. Leonard Cadăr a declarat că a ajuns în această funcţie datorită romaşcanilor, cărora le mulţumeşte pentru încrederea acordată. „În cadrul unui partid, întreaga echipă are merit, aşa cum am şi eu, după 21 de ani de politică, pentru că am susţinut colegi şi lideri din partid. Niciodată nu mi-am arogat, însă, meritul că domnul Leoreanu a fost ales primar, pentru că făceam parte din aceeaşi echipă. Trebuie să-l înţeleg când declară că sunt dator domniei sale şi doamnei deputat Udrea, pentru că astfel de declaraţii emoţionale au făcut şi alţi lideri marcanţi. Trebui să ne maturizăm politic, să dobândim înţelepciunea de care are nevoie un politician. Întotdeauan am spus că, dacă aş vota cu sufletul, aş vota Elena Udrea, pentru că suntem din Roman, chiar dacă au fost tensiuni în campania electorală. Dacă ar fi să aleg pe cel mai bun, pe cel mai în măsură să reconstruiască partidul, l-aş alege pe domnul Vasile Blaga”, a mai declarat senatorul Leonard Cadăr.

 

Apel la reconciliere pentru reconstrucţia partidului

 

Cadăr susţine că e timpul să se renunţe la scandalurile din sânul partidului şi că este gata de o reconciliere cu primarul Laurenţiu Leoreanu. Despre relaţia cu preşedintele PDL Neamţ, Gheorghe Ștefan, Leonard Cadăr spune că a avut nişte discuţii dure cu acesta. „Domnul Ștefan îşi dorea să fiu în asentimentul dânsului, să fac parte din aceeaşi echipă de susţinători. PDL este, în primul rând, partid democrat-liberal. Eu consider că este dictatorial să impui unui grup care merge la vot o singură opţiune. Conducerea unui partid poate avea şi un astfel de mod de lucru”, a apreciat Leonard Cadăr. În opinia sa, Mişcarea Populară este făcută la emoţie, după greşeala politică a lui Traian Băsescu de a spune adio PDL, greşeală care, în opinia senatorului romaşcan îl va costa întreaga carieră politică. În ceea ce priveşte relaţia sa cu primarul Leoreanu, senatorul Leonard Cadar a declarat că sunt colegi, că îi oferă o mână întinsă şi că este gata oricând să se împace, pentru că reconstrucţia partidului este prioritară. Acesta a vorbit şi de unele tensiuni din campania electorală. “Dacă eu aş conduce, mi-aş alege cei mai buni generali. Dacă alegi oameni care stau la verticală,  atunci când ţipi, urli şi te comporţi ca un comunist, nu consider că este în regulă. Cine nu înghite asemnea lucruri, este clar că nu face parte din echipă”, a declarat Leonard Cadăr. El nu a exclus candidatura la o funcţie în Biroului Politic Permanent al partidului, la nivel naţional şi a declarat că, împreună cu parlamentarii din regiunea Moldova, va încerca să facă un nucleu care să ajute judeţele din această zonă.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • luser 11 ani ago

    Asa si ?
    Eu am implinit 8 ore de la ultima bere bauta !