HomeActualitateNeamt

Doliu în Neamț: Culiță Tărâță s-a stins din viață

Președintele CJ Neamț a plecat la cele veșnice cu câteva zile înainte de a împlini 62 de ani. A fost unul dintre cei mai mari agricultori ai României. El a reprezentat județul Neamț și în calitate de parlamentar, timp de opt ani. Dorința lui era să câștige un al doilea mandat ca președinte al CJ Neamț. În luna octombrie, la o întâlnire cu membrii UNPR, Culiță Tărâță spunea că ”a trecut glonțul pe lângă ureche”, făcând referire la starea de sănătate.

tarata 9Județul Neamț este în doliu după ce sâmbătă, 22 noiembrie, președintele Consiliului Județean Neamț a decedat, în urma unui grele suferințe. Culiță Tărâță ar fi împlinit, peste două săptămâni, 62 de ani. El s-a născut pe 6 decembrie 1952, în satul Iucșa din comuna Bozieni. În 1981 a terminat cursurile Facultății de Agronomie, a devenit inginer agronom și, în următorii doi ani, a fost inginer la Industrializarea și Achiziționarea Pieilor (IAP) Neamț. În perioada 1983 – 1989 a fost directorul IAP Neamț, iar din ’89 și până 1994 a fost directorul general al acestei instituții. În 1994 a înființat cunoscuta firmă TCE 3 Brazi SRL, numind societatea cu iniţialele sale şi ale soţiei, Elvira. Cei „3 Brazi” reprezintă băieţii familiei Tărâţă: George, Culiţă junior şi Mihai. A rămas la conducerea firmei până în anul 2000, când a fost ales deputat în Parlamentul României. La terminarea mandatului, în 2004, a revenit la conducerea grupului de  firme TCE 3 Brazi, până în noiembrie 2008, când a câştigat un nou mandat de deputat. În 2012 a câștigat cursa electorală pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț. Proiectele pe care le avea pentru dezvoltarea județului Neamț justificau  dorința să câștige un al doilea mandat ca președinte al CJ Neamț.  Ultima apariție publică a lui Culiță Tărâță a fost pe 2 noiembrie, când a mers să voteze la primul tur al alegerilor prezidențiale.

”Prima dată, nu mi-a venit să cred. Toți știam că este bolnav, dar domnul Tărâță a fost mereu un luptător și speram să învingă și de acestă dată. Transmit condoleanțe familiei, să aibă putere pentru a trece peste acest moment greu”, a spus Dan Manoliu, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț. Vizibil afectat, deputatul Ioan Munteanu a preferat să facă referire la amintirile plăcute. ”Pe noi ne leagă o prietenie de mai bine de 40 de ani. Culiță va rămâne în amintirea mea doar cu momentele frumoase, chiar dacă noi am avut, în viață, și momente mai puțin plăcute pe care le-am trăit, fiindcă așa este viața”, a mărturisit Ioan Munteanu.

O altă persoană care l-a cunoscut bine pe fostul președinte al Consiliului Județean Neamț este primarul comunei natale a lui Culiță Tărâță. ”Este o mare pierdere pentru noi, pentru județ, pentru țară. Era un om optimist, perseverent. Mi-aduc aminte că, la ultima întâlnire pe care a avut-o dumnealui cu primarii, la Durău, am stat de vorbă până după miezul nopții. Dimineață, când m-am trezit, în jurul orei 6.00, Culiță Tărâță era deja în fața calculatorului și lucra. M-am mirat că este atât de matinal și l-am întrebat când mai doarme, iar el mi-a răspuns, râzând «Eu dorm într-o oră cât doarme un prost într-o noapte.» Așa era el. Din păcate, Dumnezeu îi ia pe cei buni lângă el și-i lasă pe alții. Dumnezeu să-l ierte și condoleanțe familiei”, a fost mesajul lui Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.

Primarul Romanului spune că a învățat multe de la Culiță Tărâță. ”Familiile noastre se cunosc de mai mulți ani, a existat mereu o relație bună între noi. Culiță Tărâță ținea foarte mult la mine, m-a ajutat mult, și pe mine, și pe oraș. Culiță Tărâță a fost  un om de la care am învățat corectitudine, echidistanță și echilibru. Îi aduc un pios omagiu”, a spus Laurențiu Leoreanu.

Prefectul județului Neamț a transmis condoleanțe familiei. ”Am primit cu regret vestea trecerii la cele veșnice a domnului Culiță Tărâță. Transmit condoleanțe familiei îndurerate”, a fost mesajul lui Vlad Angheluță.

”Și eu, și colegii mei de la PSD Roman transmitem doamneni, copiilor și prietenilor domnului Culiță Tărâță condoleanțele noastre și compasiunea noastră. Este o mare pierdere și pentru dumnealor, și pentru romașcani, și pentru nemțeni. Sper să aibă puterea să treacă peste acest moment. Să le dea Dumneazeu sănătate, să-l poată pomeni”, a fost mesajul senatorului Ioan Chelaru, președintele PSD Roman.

„Sunt fiu de ţăran şi mă mândresc cu asta”

Indiferent de numărul banilor din cont şi de funcţia pe care a ocupat-o, Culiţă Tărâţă nu şi-a uitat niciodată rădăcinile: „Sunt copil de la ţară, fiu de ţăran”. „În copilărie păzea vitele, la fel ca şi mine. Erau patru copii acasă. Părinții aveau pretenții mari de la ei în privința învățăturii. Nu le-au impus să urmeze o profesie anume, dar i-au sprijinit permanent. După ce a terminat Liceul Teoretic la Negrești, Culiţă a lucrat doi ani ca învățător la Școala Băneasa. Făcea naveta zilnic, o jumătate de oră de mers pe jos. Pe urmă a mers la facultate. Nu a uitat niciodată de unde a plecat”, a spus Elena Enache, viceprimarul comunei Bozieni, fosta vecină a lui Culiță Tărâță.

Peste două săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean ar fi împlinit 62 de ani. „Nu este amintire mai frumoasă pentru orice copil de ţăran decât să mergi la biserică înainte de Crăciun, să mergi cu steaua. Pe vremea mea, la colindat nu se dădeau bani, ci mere, nuci şi colaci. Când primeam bani, îi număram de câteva ori până acasă. Din banii aceia îmi luam bomboane sau biscuiţi de la prăvălia din sat”, povestea Culiţă Tărâţă despre anii de copilărie.

Omul de afaceri a revenit de multe ori în satul Băneasa, cu rechizite la copii şi cu o promisiune pe care nu a mai putut-o duce la bun sfârşit. Dorea să construiască o şcoală nouă pentru copiii din satul Băneasa, de care îl leagă amintirea primului loc de muncă.

Un alt vis frânt înainte de a deveni realitate a fost sfinţirea bisericii cu hramul „Sfântul Dumitru” pe care a construit-o în satul natal, cu fonduri proprii. Lucrările de construcţie au început în 2006 şi sunt estimate la peste 400.000 de euro. Cu doi ani în urmă, omul de afaceri a participat la sfinţirea locului unde avea să se ridice un praznicar. Culiţă Tărâţă dorea ca în toamna anului viitor să sfinţească lăcaşul de cult, chiar de Sfântul Dimitrie.

Culiţă Tărâţă, în topul latifundiarilor români

Omul de afaceri Culiţă Tărâţă s-a aflat câţiva ani la rând în topul celor mai bogaţi români. Anuarul realizat de Revista „Capital” – Top 300 -, o publicaţie care oferă o imagine fidelă a mediului de afaceri din România, îl aşează pe omul de afaceri Culiţă Ţărâţă pe locul 87, cu o avere estimată la 60 – 62 milioane de euro, obţinuţi din agricultură, zootehnie şi din prelucrarea lemnului. Un alt top, realizat în urmă cu două luni de revista Agrointelingeța, îl plasa pe Culiță Tărâță pe locul zece în clasamentul celor mai puternici fermieri.

În urmă cu opt ani, Culiţă Tărâţă a împărţit firma „TCE 3 Brazi” celor trei fii ai săi, dar a rămas cu o funcție onorifică și a continuat să împărtășească din experiența sa. Culiţă Tărâţă a oferit prin grupul de firme „TCE 3 Brazi” peste 3.500 de locuri de muncă.

Familist convins, Culiță Tărâță a vrut să-și vadă  copiii la casele lor și dorința a devenit realitate în luna august a acestui an când și cel mai mic dintre fiii săi s-a căsătorit. Nunta a fost de vis, iar bucuria a fost completată de vestea că cel mai mic dintre băieți, Mihai, îi va dărui al treilea nepot.

Înmormântarea va avea loc marți, 25 noiembrie, la ora 10.00, la cimitirul Eternitatea din Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 0