Home

HCM Roman a încheiat turul pe locul al cincilea

În ultimul meci al sezonului de toamnă al Ligii Naţionale, disputat, în Sala Sporturilor din Roman, joi, 20 noiembrie, HCM Roman a învins CSM Unirea Slobozia cu 27-20 (13-9).

HCM Roman a închis cu o victorie turul campionatului Ligii Naţionale feminine de handbal, 27-20 (13-9) cu CSM Unirea Slobozia, meci disputat  joi, 20 noiembrie, în Sala Sporturilor din Roman. Echipa romaşcană pregătită de Florentin Pera şi Viorel Lazăr a pus capăt, fericit, primei jumătăţi de campionat, sezon regulat, printr-o partidă în care şi-a redovedit valoarea, dominându-şi partenera de întrecere pe tot parcursul jocului.

handbal 02Stoleru şi compania şi-au arătat punctul de vedere încă din prima secundă şi, astfel, în minutul 3, scorul era 3-0. Elanul gazdelor s-a domolit un pic în următoarele cinci minute, ajungându-se la 4-1, dar a revenit la cota iniţială imediat: 7-1 în minutul 15, după goluri pe contraatac înscrise de Stoleru şi Iuganu. Nota de dominare a handbalistelor romaşcane s-a păstrat, fără ca scorul să capete proporţii superioare, până la pauză: 10-5 (minutul 20), 12-8 (minutul 25), 13-9 minutul (30), perioadă în care şi-a intrat în mână şi interul dreapta Jasna Toskovic, dar nu este mai puţin adevărat şi că apărarea a mers bine, cu Viktorya Tymoshenkova în formă foarte bună în poartă.

HCM Roman a început aşezat partea secundă a jocului, 16-12 în minutul 35, continuând în forţă, cu patru goluri consecutive, care au urcat scorul la 20-12, în minutul 38. Cea mai mare diferenţă de scor, de nouă goluri, avea să se înregistreze pentru prima oară în minutul 43, 23-14. Două minute mai târziu era 24-15. Polocoşer a parat o aruncare de la 7 metri. Timp de şapte minute, doar handbalistele de la Unirea au reuşit să înscrie, 24-18 în minutul 52. Florentin Pera a schimbat aproape în întregime echipa în ultimele cinci minute, permiţând jucătoarelor mai tinere sau mai puţin folosite să prindă şi ele finalul de tur. Aşadar, victorie cu 27-20 a echipei romaşcane, care îşi trece în cont încă trei puncte care îi permit să revină pe poziţia a cincea, una onorantă.

HCM Roman: Tymoshenkova, Polocoşer, Vişan – Iuganu (6 goluri), Toskovic (6), Stoleru (5), Băbeanu (5, 3 din 7 metri), Agrigoroaei (3), Mihalschi (2), Druţu, Chitacu, Crap, Cîlici, Vartic, Vâlcu.

CSM Unirea Slobozia: Martin, A. Nica – Carabulea (6), Drăguţ (4), Dăscălete (3), Grigoraş (2, 1 din 7 metri), Băcăoanu (2), Moroianu (2), Stănciulescu (1), Pavăl, Drăgan, Cr. Nica, Urse. Antrenor: Liviu Paraschiv.

Aruncări de la 7 metri: 5 (2 ratate) – 2 (1 ratată). Eliminări temporare: 1-1.

Meciul a fost arbitrat de cuplul din Baia Mare Cristian Băban – Ionuţ Marta şi a fost supervizat de observatorul Federaţiei Române de Handbal Vasile Pavel (Buzău).

handbal 03Florentin Pera (antrenorul HCM Roman): „Mă bucur că fetele s-au mobilizat după calificarea în optimile Cupei Cupelor. Mi-era un pic frică să nu se relaxeze, dar au dovedit spirit de luptă, unitate, profesionalism. S-a acumulat multă oboseală fizică şi psihică, dar am început foarte bine meciul şi l-am controlat în întregime. A fost un tur reuşit, cu o sincopă în debut. Altfel, am scos tot ce se putea scoate. Suntem în grafic şi ne-am atins obiectivul de toamnă. Sper să avem aceeaşi constanţă şi în retur. De asemenea, este important că nu am avut accidentări. Romanul şi romaşcanii merită această clasare. Urmează o vacanţă de nouă zile. Multe dintre fete sunt departe de casă. Apoi, vom relua pregătirile pentru retur şi cupe. Cu seriozitate şi unitate, vom răzbi pe trei fronturi. Mulţumesc suporterilor!”.

Lucian Micu (preşedintele clubului romaşcan): „Am controlat jocul cap-coadă, deoarece fetele l-au tratat cu seriozitate. Le doresc o vacanţă plăcută. Au fost meciuri care puteau fi câştigate şi meciuri câştigate la limită. Pentru conducerea administrativă urmează rezolvarea unor probleme. Aşteptăm fetele să se întoarcă sănătoase. Ne-am îndeplinit obiectivul în această fază”.

Carmen Stoleru (căpitanul HCM Roman): „A fost un tur destul de greu, pe care l-am început mai greu. Pe parcurs, ne-am revenit. Suntem foarte bucuroase pentru pasul făcut în Cupa Cupelor. Suntem conştiente că vor veni meciuri mult mai grele. În vacanţă va fi vorba de recuperare, în special. Vom reveni cu gândul de a ne pregăti şi mai bine”.

Rezultatele ultimei etape a turului

Rezultate înregistrate în meciurile desfăşurate în etapa a 13-a a Ligii Naţionale feminine de handbal: HCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău 28-23 (12-11), CSM Bucureşti – HC Dunărea Brăila 35-26 (20-13), CSM Cetate Deva – SC Mureşul Târgu Mureş 34-26 (18-11), Universitatea Neptun Constanţa – CSM Ploieşti 20-25 (9-14), HCM Baia Mare – Universitatea Cluj 35-25 (18-14), Corona Braşov – SCM Craiova 24-17 (14-11).

Campionatul Ligii Naţionale s-a întrerupt. În cea de a doua decadă a lunii ianuarie 2015 sunt programate meciurile din etapa a 14-a, prima a returului. HCM Roman va juca pe teren propriu cu Universitatea Cluj, penultima clasată în acest moment. Celelalte meciuri ale etapei următoare (11 ianuarie 2015): Mureşul Târgu Mureş – Dunărea Brăila, CSM Bucureşti – HC Zalău, HCM Râmnicu Vâlcea – CSM Unirea Slobozia, HCM Baia Mare – SCM Craiova, Corona Braşov – CSM Ploieşti, Universitatea Neptun Constanţa – CSM Cetate Deva.

Clasamentul Ligii Naţionale

1 Baia Mare 13 12 0 1 408-291 36
2 Craiova 13 11 0 2 295-260 33
3 Bucureşti* 13 11 0 2 375-268 32
4 Braşov 13 10 2 1 374-283 32
5 Roman 13 7 2 4 304-304 23
6 Brăila 13 7 0 6 354-343 21
7 Ploieşti 13 6 0 7 302-327 18
8 Zalău 13 5 1 7 323-332 16
9 Vâlcea 13 4 2 7 322-355 14
10 Deva 13 4 1 8 338-376 13
11 Slobozia 13 4 0 9 303-356 12
12 Constanţa 13 3 0 10 309-356 9
13 U Cluj 13 2 2 9 354-411 8
14 Mureşul 13 0 0 13 289-388 0

*CSM Bucureşti a fost penalizată cu un punct pentru nerespectarea unei cerinţe regulamentare

Comentarii

WORDPRESS: 0