(P)
Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, prin Administraţia Parcului Naţional Călimani, a inaugurat, pe 28 iunie, noul Centru de Vizitare din comuna Șaru Dornei, concomitent cu evenimentul „Ziua Parcului Naţional Călimani”, în cadrul proiectului
„Dezvoltarea infrastructurii de vizitare şi conştientizarea comunităţilor locale din Parcul Naţional Călimani”.
La inaugurarea noului Centru de Vizitare au participat, între alţii, Gelu Puiu, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, Florian Popa, director general adjunct Romsilva, Mihai Dragoş, şef serviciu Arii Protejate Romsilva, Cătălin Iordache, primar al comunei Șaru Dornei, şi deputatul Dumitru Pardău. La ceremonia de tăiere a panglicii au mai participat primarii comunelor Poiana Ștampei şi Panaci, reprezentanţi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava, ai Asociaţiei de Ecoturism Țara Dornelor şi iubitori ai ecoturismului.
Proiectul susţine şi promovează dezvoltarea durabilă şi sănătoasă a comunităţilor adiacente Parcului Naţional Călimani, prin exploatarea raţională a resurselor existente, promovarea tradiţiilor locale autentice şi dezvoltarea unei atitudini eco-civice atât la cei care locuiesc în zonă, cât şi la turiştii care o vizitează.
„Protejarea pădurilor înseamnă trăinicie, o conservare a biodiversităţii. În România, protejarea pădurilor şi-a atins de cele mai multe ori ţintele. La nivel de minister, pentru a ajuta aceste zone, pentru a ajuta dezvoltarea durabilă, am identificat surse de finanţare pentru toţi cei care, din punct de vedere al suprafeţei fondului forestier, alcătuiesc parcurile naţionale, siturile Natura 2000. Îi asigurăm de o compensaţie, exact cum se face şi la nivel de agricultură, astfel încât să reuşească să conserve biodiversitatea şi să dezvolte durabil zona. Pentru mine, parcul înseamnă un muzeu în aer liber. În România ar trebui să avem, într-adevăr, zone protejate, dar pe care trebuie să le finanţăm astfel încât să nu avem probleme legate de proprietate, de modul de gestionare şi administrare a lor”, a declarat Gelu Puiu, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor.
Florian Popa, director general adjunct Romsilva, a declarat că scopul celor 23 de parcuri naţionale existente în România este, în primul rând, de a conserva acest patrimoniu natural, cât şi de a valorifica resursele de pe aceste suprafeţe.
„Acest dublu scop trebuie să fie într-un echilibru aproape perfect, pentru că nu putem numai să privim la bunurile care ne-au fost încredinţate, trebuie să le exploatăm cu foarte mare eficienţă, cu foarte mare rigurozitate, astfel încât peisajul şi tot ceea ce înseamnă acest patrimoniu natural să aibă o continuitate. Permanenţa asigurării prezenţei pădurii pe suprafeţele respective trebuie realizată astfel încât un privitor care trece de la an la an să nu îşi dea seama că, la un moment dat, de pe o anumită suprafaţă, a dispărut un lot de arbori”, a apreciat Florian Popa. Centrele de Vizitare au fost recomandate de Mihai Dragoş, şef serviciu Arii Protejate Romsilva, ca veritabile puncte de atracţie pentru turişti:
„Vizitatorii sunt informaţi pas cu pas asupra elementelor de biodiversitate, despre specii, habitate şi asociaţiile care pot fi întâlnite, astfel încât şi cei care nu sunt foarte pregătiţi în domeniul ştiinţelor naturale să aibă o informaţie de bază în ceea ce priveşte natura şi zona pe care o vizitează”.
În cadrul Zilei Parcului Naţional Călimani, participanţii au avut ocazia de a urmări obiceiuri şi meşteşuguri autentic bucovinene – prezentate şi susţinute de meşteri populari în domeniile pielărie-curelărie, sculptură, articole pentru gospodărie – şi au admirat lucrările elevilor din comunele Cosna, Răstoliţa, Lunca Bradului, Panaci, Poiana Ștampei şi Șaru Dornei, precum şi din municipiul Vatra Dornei, care au fost expuse în cadrul manifestării. Invitaţii au degustat din preparatele tradiţionale specifice zonei, balmoşul fiind la loc de frunte.
Proiectul este finanţat din fondurile nerambursabile ale Fondului European de Dezvoltare Regională şi din bugetul de stat şi a fost aprobat în cadrul Programului Operational Sectorial MEDIU 2007 – 2013, Axa prioritara 4. Valoarea totală a proiectului este de 3.807.966 lei, din care valoarea eligibilă este de 3.134.958 lei.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol