Ziua comunei Văleni, la a noua ediție

Întâlnirea cu fiii satului va fi și un moment de bilanț și de prezentare a proiectelor pe care primarul Ionel Stoleru (foto) dorește să le realizeze în comună.

 

 

Parcul din fața Primăriei Văleni va răsuna de muzică și voie bună, duminică, atunci când localnici și invitați de seamă – autorități județene, oameni politici, oameni de afaceri, fii ai satului – vor participa la a noua ediție a Zilei comunei.

Împrejmuită de dealuri și de pădure, așezarea a fost locuită din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind și siturile arheologice din perioadă neolitică și a dacilor liberi. Se știe că, lângă satul Văleni, în zona cunoscută de localnici „La Moară”, a fost descoperit, de profesorul doctor Vasile Ursachi, cel mai mare cimitir dacic din secolele I – II d. Hr., cu peste 600 de morminte de înhumație și incinerație. Bisericile – „Sfinții 40 de Mucenici” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – prima construită de boierul Cozma Șarpe, în anul 1519, monument istoric, iar cea de-a doua de Ecaterina Stârcea, în anul 1864 -, precum și parcul dendrologic, reprezintă principalele repere ale comunei Văleni.

 

Drumurile, școala și biserica, prioritățile autorităților locale

 

Primăria Văleni 2806

Primaria Văleni

Întâlnirea cu fiii satului va fi și un moment de bilanț și de prezentare a noilor proiecte pe care primarul Ionel Stoleru, care a împlinit, vineri, 57 de ani, dorește să le realizeze împreună și pentru localnici.

Anul 2013 a debutat mai greu pentru comuna Văleni. „În această iarnă, mai multe drumuri, în special DJ 157A, au fost blocate din cauza zăpezii. Cu sprijinul Consiliului Județean Neamț, în special al domnului președinte Culiță Tărâță, am plantat perdele forestiere pe marginea acestor sectoare de drum, cu speranța că nu vom mai fi izolați de nămeți în anii următori”, a declarat primarul Ionel Stoleru.

Deși situația financiară la nivel național este dificilă, primarul comunei își dorește să finalizeze cât mai multe proiecte. „Principala problemă a comunității este infrastructura. Anul trecut a fost organizată licitația publică pentru asfaltarea drumurilor comunale DC 180 Văleni – Tupilați și DC 181 Moreni – Munteni. Sperăm să găsim înțelegere și la Consiliul Județean Neamț, pentru a continua lucrările de asfaltare pe drumul județean care traversează comuna. Am făcut demersuri la toate forurile pentru continuarea lucrărilor la noua școală din satul Văleni, abandonate de constructor în anul 2008, din lipsă de fonduri. Am făcut numeroase adrese la minister și inspectorat, am solicitat sprijinul domnului deputat Dorinel Ursărescu și senatorului Ioan Chelaru, parlamentari din colegiul din care facem parte. Nu am uitat nici de ansamblul bisericii cu hramul «Sfinții 40 de Mucenici» – turnul-clopotniță și gardul împrejmuitor -, aflate în lista monumentelor istorice. Refacerea acestui obiectiv nu va avea sprijinul Ministerului Culturii, din lipsă de fonduri. Pe lista reabilitărilor se află și clădirea consiliului local, fosta școală «Ecaterina Stîrcea Văleanca»”, a spus primarul comunei Văleni.

 

Tinerii sârguincioși din Văleni sunt sprijiniți să-și continue studiile

 

Patru tineri liceeni din Văleni, care urmează cursurile la Colegiul Danubiana din Roman și la Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” de la Horia, au fost sprijiniți de autoritățile locale să-și continue studiile. „Prin hotărâre de Consiliu Local, acordăm fiecărui elev, pe parcursul anului școlar, câte 300 lei lunar pentru masă și cazare. În condițiile în care tot mai puțini tineri din mediul rural merg la liceu după terminarea celor opt clase obligatorii, am găsit înțelegere și fonduri pentru a-i ajuta pe acești copii, care provin din familii cu situație materială și financiară precară. Avem speranța că, la finalul studiilor, ei se vor întoarce ca specialiști la noi, în comunitate”, spune primarul comunei Văleni.

 

Servicii culturale moderne pentru comunitea din Văleni

 

Biblioteca comunală are încheiate acorduri de parteneriat și colaborări cu toate instituțiile din comună – primărie, școală, punct de acces public la informație -, este partener al Grupului de Acțiune Comunitară încă de la înființarea acestuia, participând la toate activitățile desfășurate, fiind și colaborator la ziarul local „Foaia Vălenilor”. „Prin programul Biblionet, biblioteca din comuna Văleni a fost dotată cu patru calculatoare cu acces la internet, un videoproiector cu ecran de proiecție și un scanner care se află la dispoziția utilizatorilor bibliotecii. Volumul de carte al bibliotecii a crescut, din 2008 până astăzi, ajungând la 5.611 de volume la sfârșitul anului 2011, volume achiziționate atât din finanțare bugetară, cât și din donații de la diverse persoane și de la Biblioteca Județeană «G.T. Kirileanu» Neamț. Dovadă a bunei colaborări dintre bibliotecă și instituții stă și proiectul «Elevul de astăzi, artistul de mâine», cu finanțare nerambursabilă, care va contribui la procesul de dezvoltare culturală locală și comunitară, implementat în anul 2012. Comunitatea Văleni se numără printre cei 33 de câștigători ai programului de granturi eCULTURA, proiectul «Elevul de azi, artistul de mâine» aflându-se pe locul doi la nivel național”, a explicat primarul Stoleru.

 

Angajați puțini, volum de muncă imens

 

Biserica Valeni 2806

Biserica din Văleni

Una dintre nemulțumirile autorităților locale este legată de blocarea posturilor în administrație. „Ordonanța nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, ne-a impus un număr de numai 17 posturi în primărie, ceea ce ne-a determinat să renunțăm la câțiva salariați, în special la cei angajați potrivit Legii nr. 76/2002, proveniți din rândul șomerilor. Această situație face ca, în prezent, să lucrăm cu trei posturi vacante. Totuși, cu oameni puțini și cu un volum de muncă imens, lucrăm pentru comună și în slujba cetățenilor. Vremurile grele prin care trece societatea românească nu trebuie să ne împiedice să ne realizăm obiectivele propuse pentru dezvoltarea comunității din care facem parte. Comuna Văleni este una dintre așezările cu oameni cu frică de Dumnezeu, gospodari și, de aceea, vreau ca, împreună, să răzbatem și să ne îndeplinim idealurile. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit, pentru că i-am simțit aproape la fiecare întâlnire și au înțeles nevoile noastre. Atât eu, cât și angajații și funcționarii din primărie, dar și consilierii locali, căutăm cele mai bune soluții pentru comuna noastră. Mai trebuie spus că, întotdeauna, locuitorii comunei au deschisă ușa primăriei. Deși este o comună de rangul III, cu 1.800 de locuitori, pretențiile și aspirațiile noastre sunt mari”, a spus primarul Stoleru.

 

21 de certificate de producător în comuna Văleni

 

Pe teritoriul comunei Văleni sunt înregistrate 731 de gospodării, cu un efectiv de 2.688 de animale, din care 2.415 ovine și 184 bovine, precum și 89 de cabaline. În anul 2012, au fost eliberate 21 de certificate de producător.

Pe teritoriul comunei Văleni își desfășoară activitatea 19 agenți economici cu profil de activitate comerț și exploatare agricolă: zece societăți comerciale cu răspundere limitată, cinci PFA (persoane fizice autorizate) și o întreprindere individuală. Anul trecut, au fost efectuate cheltuieli în sumă de 2.979 mii lei, fiind planificate 1.787 mii lei. La capitolul investiții s-au cheltuit, pentru proiectele comunității, 175 mii lei.

 

Proiecte pentru viitorul comunei Văleni

 

Valeni 2506În ciuda resurselor financiare și bugetare reduse, anul 2012 a fost considerat de autoritățile locale unul bun. „Deși bugetul nu a corespuns întocmai cerințelor noastre, fiind unul de austeritate, am căutat soluții pentru ducerea la bun sfârșit a tuturor proiectelor. Am colaborat foarte bine cu domnii consilierii locali și, împreună, vrem să reprezentăm bine comuna noastră”, a declarat primarul Ionel Stoleru.

În anul 2012, au fost înregistrate debite în valoare de 1.728 mii lei și a fost încasată suma de 1.440 mii lei. În ceea ce privește concesiunile, s-au înregistrat debite în valoare de 24 mii lei și încasări de 14 mii lei. În evidențele fiscale sunt 1.100 contribuabili ce dețin în proprietate, pe raza comunei, terenuri, imobile, autovehicule și alte bunuri. Aproximativ 180 de veterani de război, văduve și urmași ai veteranilor de război, precum și persoane cu handicap certificat beneficiază de scutire de la plata impozitului pe casă și terenul aferent, conform prevederilor legale în vigoare.

Ca proiecte pentru dezvoltarea comunei, autoritățile locale își propun reabilitarea căminelor culturale din satele Văleni și Moreni, construirea unei grădinițe cu patru săli de clasă în satul Văleni, reparații la clădirea postului comunal de poliție Văleni. Totodată, pe lista proiectelor stau realizarea unor studii de fezabilitate pentru modernizarea DC 180 Văleni – Tupilați, pe distanța de 3 kilometri, pentru DC 181 Moreni – Munteni, pe distanța de un kilometru, pentru modernizarea iluminatului public în satele Văleni, David și Moreni, pentru extinderea rețelei electrice în satul Văleni, pe distanța de un kilometru, în zona „Stadion”, și în satul Moreni, pe străzile Morilor și Aleea Salcâmilor, realizarea proiectului de apă-canal și a proiectului de mediu „Părculețe de joacă pentru copiii din comuna Văleni”.

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • xxxxxxxxxxxxxx 6 ani

    Felicitari si mult succes domnule primar , sanatate si putere de munca.

  • Cu cu felicitari,si multa sanatate,Dle primar..pentru toate aceste initiative….ça dumnezeu sa ti dea multa putere…frumosule,artagosule…

  • ECOROMAN 6 ani

    Speram ca la aniversarea de anul viitor sa raportati realizarea obiectivelor propuse indeosebi asfaltarea drumurilor comunale, realizarea santurilor de colectare a apelor pe ambele parti si amenajarea de trotuare adecvate unui astfel de drum modernizat fie si prin granituiri si delimitari adecvate a domeniului public de cel privat , eliminand tot felul de obstacole create pe marginea drumurilor, cu pietruirea aleilor pietonale , ca,… piatra avem . Trebuie amenajate … ca de nu… dupa viteza unor auto sa creeze probleme cu accidentarea celor care in loc sa mearga pe trotuar , vor fi nevoiti sa mearga pe drumul asfaltat. Pai .de cruci sunt pe marginea drumului si sunt bine venite dar sa nu se inmulteasca .
    Mult succes
    Numai impreuna cu cetatenii ve-ti fi mai puternic.