Prima paginăActualitate

„Ziarul de Roman” reînvie speranța

Dimensiune text

Învierea lui Isus Hristos este sărbătoarea bucuriei, a luminii și a speranței. În prag de sfântă sărbătoare, împreună cu „Ziarul de Roman”, la ușa inimii dumneavoastră vor bate oameni mai puțin norocoși, cărora viața nu le-a adus prea multe bucurii. Împreună, le putem aduce zâmbetul pe buze și putem reînvia speranța că poate exista o lume mai bună, iar schimbarea poate începe cu fiecare dintre noi.

 

 

Cristina Anton (foto stânga) este o fetiță frumoasă și deșteaptă, cu ochii mari, dar încercănați, care nu a avut parte de prea multe bucurii în viață. O viață trăită cu banii numărați de zece ori ca să ajungă pentru întreținere, medicamente și mâncare, din care cu greu scapă câte ceva mărunțiș pentru lucrurile care i-ar lua ochii oricărei fetițe de clasa a III-a. Cu toate acestea, Cristina a fost întotdeauna un copil de „Foarte Bine” pe linie. Are caiete „oglindă” – cum îi place învățătoarei ei să spună – și o inteligență deosebită.

„Cristina este un copil de care, ca învățător, nu ai parte la fiecare generație. Dacă spun o poezie în clasă, Cristina mi-o poate recita imediat pe de rost. Este un copil de premiu I, unul din acei copii care îți dă impresia că poate face orice și-ar propune”, spune învățătoarea Cristinei, Elena Ababei. Și Cristina își dorește să fie învățătoare, „pentru că așa poți să-i înveți și pe ceilalți tot ce știi tu”.

Mihaela Anton 1904Cristina locuiește împreună cu mama, tatăl și bunicul ei, în vârstă de 87 de ani, în apartamentul acestuia. Singurii bani care intră în casă sunt pensia bunicului și puținii bani pe care îi câștigă tatăl ca muncitor. Mama Cristinei a lucrat câțiva ani în comerț, dar firmele la care s-a angajat s-au închis rând pe rând și, de doi ani, nu a mai găsit de lucru nicăieri. „Mi-am depus CV-ul la toate firmele care anunțau angajări. În aproape toate cazurile, mi s-a spus direct sau mi s-a sugerat că sunt prea bătrână pentru a fi angajată. La 45 de ani, nu pot concura cu candidatele de 25 de ani, în ciuda experienței”, spune cu amărăciune Mihaela Anton (foto dreapta), mama Cristinei.

Singurul care să aducă bani în casă a rămas tatăl fetiței. Lipsurile, însă, și munca grea și-au cerut tributul înainte de vreme. „De la începutul anului, soțul meu a fost mereu bolnav, internat în spital sau în concediu medical. Are probleme la inimă, la ficat, la ultima externare i s-a făcut recomandare să se interneze pentru un consult de specialitate la clinica universitară din Iași. Nu ne permitem atâtea concedii medicale și nici cheltuielile pentru intervenții chirurgicale”, spune mama fetiței.

În puținii ani pe care i-a trăit, Cristina a învățat că nu trebuie să ceară prea multe, pentru că, deși părinții și bunicul o iubesc foarte mult, nu i le pot oferi. Familia ei nu are internet și niciunul dintre părinți nu are telefon mobil. Nu și-ar putea permite o asemenea cheltuială. Așa cum nu și-ar putea imagina cum să-i cumpere fetiței o pereche de role. „Mi-ar place foarte mult să am, îmi doresc să știu ce simți când te dai pe role”, spune Cristina. Și ochii ei se luminează sub claia de păr creț, pe care îți vine să-l mângâi. „Toată lumea îmi spune că sunt frumoasă, dar nu cred că asta are mare importanță”, îmi împărtășește una dintre convingerile ei de viață.

Cu inocența vârstei și cu convingerea că, până la urmă, orice dorință se poate împlini, important este să pornești de undeva, fetița a început să strângă monedele de 10 și 5 bani pe care mama le primește rest la cumpărături. „N-am avut inima să-i spun că îi trebuie foarte mulți până să ajungă la o pereche de role. Sunt foarte multe lucruri mult mai importante pe care nu i le putem oferi,  dar mă doare inima când îmi vorbește despre colegii ei care povestesc la școală cu ce s-au jucat sau unde au fost”, spune mama Cristinei.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
[sam_ad id=”130″ codes=”true”]

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0