Prima paginăPolitica

Ziarul de Roman nu mai are acces la ședințele de urbanism din Primăria Roman

Ziarul de Roman nu mai are acces la ședințele de urbanism din Primăria Roman

Dimensiune text

Minunea a ținut doar două… ședințe ale comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Local Roman, la care Ziarul de Roman a avut acces la documente și discuțiile dintre consilieri. În urma solicitării făcute de Ziarul de Roman de a participa la ședințele comisiei, în spiritul transparenței de care vrea să facă dovadă autoritatea locală, viceprimarul Radu Samson a fost însărcinat să anunțe reprezentanții Ziarului de fiecare dată când se întrunesc consilierii. Ședința comisiei de urbanism a avut loc luni, 20 decembrie, unde s-au discutat proiectele ce vor fi dezbătute în ședința Consiliului Local de miercuri, 22 decembrie, și s-a ținut cu ușile închise.

Exercițiu de imagine

Coincidență sau nu, viceprimarul Radu Samson a anunțat luni seară, pe pagina sa de socializare, că a „rezolvat” – și acum cităm – „să nu se mai dea pe sub mână concesiunile de terenuri”. Soluția identificată este aceea de a publica, în singurul ziar tipărit din Roman, anunțurile de licitații pentru terenurile orașului. Viceprimarul Radu Samson a comunicat public faptul că anunțurile pe tema licitațiilor vor fi achitate din taxele pe care le vor plăti cei care vor participa la licitații.

Consilierul local IPM Bogdan Roman, la rândul său membru în comisia de urbanism, a criticat decizia viceprimarului USR, de fapt întreaga conducere a Primăriei, așa cum se poate vedea în imaginea alăturată, preluată de pe pagina de socializare a consilierului IPM.

Obligația de a publica anunțurile într-un ziar este prevăzută de lege. În era digitalizării, din păcate, presa scrisă devine raritate. În Roman, ziare se mai pot cumpăra din benzinării și alte două locații. Legea privind promovarea licitațiilor în presa scrisă este depășită de vremuri. E greu de crezut că domnul Popescu, din Smirodava, își va bea cafeaua într-o dimineață, în timp ce va răsfoi ziarul și citi anunțul de licitație, și, deodată, va decide că este bine să concesioneze o mie de metri pătrați, pentru câteva zeci de mii de euro, ca să-și deschidă o afacere.

În același timp, orice investitor interesat să concesioneze un teren în Roman face, mai întâi, o cerere către Primărie. Ulterior, în funcție de disponibilitate, acel teren este scos la licitație. Așa se întâmplă și cu terenurile despre care discută aleșii locali. Pentru toate acestea, există deja solicitări depuse de persoane sau firme interesate. Viceprimarul Radu Samson, în calitate de coordonator al Direcției de Urbanism din primărie, are acces la toate aceste cereri și știe cine dorește și ce teren dorește. De principiu, nu știe cine îl va câștiga la licitație, pentru că trebuie să se prezinte măcar doi solicitanți.

Licitațiile pentru locuri de parcare sau pentru terenuri pentru locuință/afacere sunt publicate pe site-ul Primăriei municipiului Roman. Ziarul de Roman va prelua aceste anunțuri, așa cum a făcut și anterior, și le va promova, în mod gratuit, în interesul informării corecte a romașcanilor.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0