Prima paginăRoman

Zi fericită pentru 23 de romașcani

Dimensiune text

Aceștia au primit cheia unei locuințe sociale, la unul din blocurile de pe Aleea Revoluției. Primarul i-a felicitat pe chiriași, dar le-a atras atenția cu privire la grija pe care trebuie să o acorde locuințelor.

 

 

Cu lacrimi de bucurie, zâmbete și strângeri de mâini a fost răsplătit primarul Laurențiu Dan Leoreanu, miercuri dimineață, când a oferit cheile pentru 23 de apartamente sociale în Aleea Revoluției. Oamenii care au, începând de miercuri, un loc căruia să-i spună cu drag „acasă”, au luat cheile casei din mâna primarului, după care au semnat de primire și, apoi, au intrat în bloc să-și caute locuința. „Aștept acest moment de mai bine de zece ani. Sunt foarte bucuroasă. Voi locui aici împreună cu copilul meu”, a spus, extrem de emoționată, o femeie care s-a numărat printre cei 23 de romașcani norocoși.

locuinte sociale 14031Blocul în care se vor muta cei 20 de romașcani, și un alt bloc identic, construit alături, au fost realizate din fonduri de la bugetul local, valoarea totală a investiției fiind de 500.000 de lei. Apartamentele din Aleea Revoluției sunt cu una sau două camere. Printre beneficiari se numără și persoane cu handicap fizic sever, acestea având prioritate în obținerea unei locuințe. „Ne bucurăm că, astăzi, am reușit să înmânăm cheile pentru 20 de locuințe sociale, plus pentru alte trei dintr-un alt bloc. Aceste blocuri sunt în administrarea societății Locato. De altfel, după predarea cheilor, am rugat ca, în câteva zile, chiriașii să sesizeze dacă sunt probleme care ar fi putut să apară, fiindcă a durat foarte mult racordul utilităților. Am insistat mult, chiar dacă sunt locuințe sociale, ca acestea să fie păstrate cu multe atenție. Am citit cu mare tristețe ceea ce s-a întâmplat cu un bloc de locuințe sociale din Piatra Neamț, care a fost distrus de cei care locuiau acolo. Insist foarte mult pe ordine, disciplină, curățenie, pe respectul dintre locatari, și al lor, împreună, față de investițiile administrației locale”, a afirmat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Întrucât blocurile vor fi administrate de SC Municipal Locato, banii de chirie vor intra în contul societății. Chiria lunară pentru locuințele sociale variază între 15 și 40 de lei, iar persoanele cu un handicap grav nu plătesc nimic.

Lista de așteptare pentru obținerea unei locuințe este mult mai mare, la Primăria Roman fiind înregistrate, înainte de repartizarea locuințelor din Aleea Revoluției, 570 de solicitări de locuințe sociale. În aceste condiții, administrația publică locală caută soluții pentru a acoperi cât mai mult din deficitul pe acest segment.

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • eu 8 ani

    Boierie, 15-40 de lei , tot sa locuiesti la ”social”…………vor distruge tot in 2-3 ani , ce palaria lor, face statul altele

  • rom 8 ani

    pe banii nostri