Weekend prelungit plin de violențe

HomeActualitate

Weekend prelungit plin de violențe

 

În perioada 28 aprilie – 1 mai, prin sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă au fost reclamate, la nivelul județului Neamț, 23 infracțiuni de lovire sau alte violențe dintre care opt în mediul urban și 15 în mediul rural. Dintre acestea, șase au fost cazuri de violență domestică – o sesizare în mediul urban și cinci în mediul rural.

„Cel mai important dintre acestea a degenerat și s-a soldat cu pierderea unei vieți. În fapt, în noaptea de 28 spre 29 aprilie, pe raza comunei Borlești, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict spontan între doi bărbați din comună, în urma căruia unul din aceștia a agresat fizic un alt bărbat, cu o bucată de lemn, producându-i leziuni care au condus la decesul acestuia. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat de Tribunalul Neamț”, informează IPJ Neamț.

 

Comentarii

WORDPRESS: 0