În ședința de Consiliu Local din luna ianuarie, consilierul PSD George Bălan a propus o idee prin care romașcanii pot dona haine bune de purtat celor care au nevoie de orice de îmbrăcat. Ideea consilierului era bazată pe un parteneriat cu bisericile, motiv pentru care primarul Leonard Achiriloaei, pe bună dreptate, l-a invitat pe alesul local să vină cu toate detaliile și, la nevoie, Primăria va ajuta cu ce poate.
„În vorbă” a intrat și viceprimarul Radu Samson, cel care coordonează Direcția de Asistență Socială, cea care, în principiu, ar trebui să preia acele haine și să le ofere celor care au nevoie. Cu vorbele sale, viceprimarul Samson a declarat că un container special pentru colectarea hainelor nu poate fi pus oriunde, pentru că, așa cum ne-a obișnuit dumnealui în postări – „romașcanii sunt hoți” sau sigur sunt „grupuri de interese” care vor jefui hainele donate de cei de bună credință. Așadar, viceprimarul Radu Samson vrea, înainte să amplaseze un container pentru haine, să cumpere/să facă schimb (cu) un teren din preajma Direcției de Asistență Socială. Ulterior, aici se va ridica o casă, unde cei care stau la rând pentru diferite subvenții de la stat să poată avea condițiile necesare să aștepte să-și ia beneficiile. Și, abia după acel moment, curtea care deservește Direcție de Asistență Socială o să poată să fie adecvată pentru a fi amplasat acolo un container pentru colectarea de haine. Deci în câțiva ani putem amplasa un container de colectare haine în oraș!
Dacă până acum nu vi se pare totul absurd, vom completa informația cu ceva ce se pare că cei care conduc Primăria municipiului Roman se pare că habar nu au: în 2020 s-au achiziționat două containere special pentru donarea de haine. Unul urma să fie amplasat în zona „Doi măgari” (monitorizată video) și unul în zona statuii lui Roman Mușat (monitorizată video). Din păcate, din cauza pandemiei de coronavirus, nu au existat recomandări și proiectul s-a sistat. Apoi au venit la conducerea Primăriei actualul primar și actualul viceprimar, unul căruia nu îi pasă și celălalt care ia decizii ca și când administrația îi aparține.
Cum ajută ei romașcanii nu ajută nimeni!
Dovada video la ceea ce am afirmat anterior (sursa Primăria municipiului Roman): https://www.youtube.com/watch?v=Hir-mzrbBOg&t=3225s
Minutul 50.00 până la minutul 53.28.
Foto: Container pentru donarea de haine, montat în localitatea Pecica, Arad, de Crucea Roșie și primăria localității. (Foto: arq.ro)
Comentarii