Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o informare meteo vizând răcirea accentuată a vremii, intensificări ale vântului și ninsori viscolite mai ales la munte, pentru intervalul luni, 12 decembrie, ora 16:00 – marți, 13 decembrie, ora 14:00.
Conform meteorologilor, în intervalul menţionat, temporar vor fi precipitații îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, iar la munte va ninge. Local se va depune strat de zăpadă, mai consistent în zona montană.
Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 – 90 km/h și va fi viscol. În Moldova, Dobrogea și Muntenia, inclusiv în zona municipiului București, local, vântul va depăși la rafală 50 – 60 km/h, viscolind trecător ninsoarea.
Vremea se va răci accentuat, vor predomina temperaturile negative, iar în noaptea de marți spre miercuri (13 spre 14 decembrie) va fi ger (temperaturi minime sub -10 grade) în nordul, nord-estul, centrul țării, local în sud și pe arii mai restrânse în rest.






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol