Voluntarii „Caravanei cu medici” au consultat peste 160 de copii la Valea Ursului

HomeSanatate

Voluntarii „Caravanei cu medici” au consultat peste 160 de copii la Valea Ursului

 

Sâmbătă, 16 noiembrie, în comuna Valea Ursului a poposit  „Caravana cu Medici”, această umanitară posibilă datorită implicării directe a părintelui paroh Bogdan Palcău și a preotesei dr. Mădălina Palcău, prilej cu care peste 160 de copii din parohie au beneficiat de consultații medicale gratuite, informează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Astfel, clădirea liceului din localitate a devenit, pentru o zi, un mic spital alcătuit din opt săli de consultații, unde o echipă formată din 35 de medici pediatri, infecționiști, oftalmologi, radiologi, stomatologi, geneticieni și studenți mediciniști, a evaluat peste 160 de copii. Pe lângă consultul pediatric, cei mici au fost direcționați și spre sălile de ecografie, oftalmologie și stomatologie unde au beneficiat de toată atenția medicilor. Investigațiile medicale s-au încheiat cu un consult stomatologic la finalul căruia copiilor li s-a explicat cum să își îngrijească în mod corect dantura, primind din partea medicilor periuțe și pastă de dinți.

„Felicităm pe părintele paroh Bogdan Palcău și pe doamna preoteasă pentru implicarea deosebită. Mulțumim  întregului colectiv al «Caravanei cu Medici» pentru efortul extraordinar depus în această activitate și domnului primar Viorel Smeria pentru ajutorul acordat în buna desfășurare a acestui eveniment”, a precizat părintele protopop Dragoș Munteanu.

„O super echipă de 35 de voluntari mai vechi sau mai noi au reușit să consulte 161 de copii în cadrul caravanei desfășurate în Valea Ursului, județul Neamț. Cei mici au fost primiți de către Eliza Mititelu și Agnes Iacob care i-au direcționat spre echipele de medici pediatri. De aici în funcție de nevoi au trecut pe la cabinetele de ecografie și oftalmologie sau pe la medicii geneticieni sau infecționiști. Bineînțeles nu a plecat nimeni acasă cu mâna goală pentru că ai noștri colegi medici dentiști au avut cadouri pentru fiecare prichindel care le-a trecut pragul. Partenerii noștri locali Parohia Valea Ursului și Primăria Valea Ursului s-au asigurat de buna desfășurare a lucrurilor. De asemenea, mulțumim sponsorilor noștri principali Bayer, Servier, Synevo și Avon Space care ne-au fost alături și de această dată. Acest weekend i-am avut alături de noi și pe cei de la samsungmedical.ro și SSSI”, au precizat reprezentații „Caravanei cu medici”, proiect pe care îl puteți susține accesând acest link: https://doneaza.pago.ro/sustinerea-caravanelor-mobile-din-zone-rurale-defavorizate/?fbclid=IwAR0UuFDCXi9AMAtZM45g8UHCD-RUHY-wkpxlBUMlr3-flArBP5PscYYt5Mw.