Prima paginăActualitateNeamt

Viitorii detectivi au examen

Dimensiune text

Poliţiştii nemţeni organizează examen de atestare pentru detectivii particulari. Examenul se va desfăşura pe 6 martie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. Candidaţii pot depune dosarele pentru susţinerea examenului până în ultima zi a lunii februarie, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare: au cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European, posedă cel puţin studii medii şi au absolvit o şcoală postliceală de detectivi sau au îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior, sunt apţi din punct de vedere medical, nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice şi au obţinut avizul IPJ Neamţ.

În judeţul Neamţ au obţinut acest atestat aproximativ 50 de persoane, dar numai o parte profesează în domeniu. Mulţi detectivi sunt foşti lucrători în sisteme de informaţii sau foşti poliţişti, dar există şi tineri care au absolvit alte facultăţi, însă au urmat cursuri de specialitate pentru că această meserie li s-a părut cea mai potrivită. Cursurile pentru a deveni detectiv particular ajung la aproximativ 1.000 de euro, bani în care sunt incluse şi cărţile, dar şi taxa pentru examen. Onorariul unui detectiv variază în funcţie de complexitatea cazului preluat.

COMENTARII

WORDPRESS: 0