Copilul care s-a pierdut în apele Siretului duminică după-amiază a fost găsit de pompieri luni, la prânz. Adolescentul de 14 ani venise la scăldat, duminică, împreună cu alţi trei prieteni, în zona podului de la Luţca. La un moment dat, copilul a intrat în apă, dar nu a apucat să înoate şi a dispărut în râu. Unul dintre cei care-l însoţeau, un tânăr de 16 ani, a intrat după el, însă nu a reuşit să-l salveze. Atunci s-a format numărul unic de urgenţă 112 şi la faţa locului s-au deplasat pompierii, care au început căutările. Militarii au desfăşurat operaţiunile de căutare până la ora 19.00, după care au fost reluate luni dimineaţă. „Siretul îşi cere tributul în fiecare an. La un metru şi jumătate mai la deal de locul în care s-a întâmplat tragedia, apa are un metru şi jumătate adâncime, dar acolo este un vârtej şi apa are în jur de şase metri”, a spus Gheorghe Iacob, primarul comunei Sagna.
După primele aprecieri ale cadrelor medicale, e posibil ca adolescentul să nu se fi înecat, ci să fi făcut un preinfarct, din cauza diferenţei foarte mari de temperatură între corp şi apă. Copilul era crescut de o bunică, părinţii săi fiind despărţiţi şi plecaţi din localitate.
Comentarii