Roman, Neamț
Căutare site

Viaţa de dincolo de zidurile Casei Bunicilor

26 de vârstnici singuri consideră Casa Bunicilor a doua locuinţă. Câţiva dintre aceştia vor să-şi pună semnătura pe proiecte destinate să le facă viaţa mai uşoară.

Casa Bunicilor este, pentru 26 de pensionari din Roman, acasă. Fiecare are în spate o cruce pe care şi-o poartă cu demnitate, o poveste care pare desprinsă dintr-un roman. Oricât de greu încercaţi ar fi, bătrânii s-au resemnat şi caută mângâiere, nu la persoanele dragi, ci de la semeni de-ai lor.

Gheorghe Năstase

Gheorghe Năstase

Schija din piept, mărturie din timpul războiului

La 91 de ani, viaţa lui Gheorghe Năstase este, aşa cum singur mărturiseşte, un adevărat roman. S-a născut în comuna Dulceşti, într-o familie cu trei copii. A fost pe front în linia întâi, împreună cu Regimentul 4 Dorobanţi. A luptat pe Câmpia Turzii contra nemţilor. Duşmanul nu a ţinut cont că avea doar 19 ani şi i-a lăsat o amintire în piept.

„Port această schijă din perioada războiului. Doctorii mi-au spus că pot trăi cu ea. E urma pe care mi-a lăsat-o frontul”, spune nea Gigi, cum îi spun colegii din cămin.

Rana din suflet se vede în ochii bătrânului, mereu umezi când vorbeşte despre ororile războiului. Dumnezeu a fost mereu în preajma lui, spune nea Gigi.

„Nu credeam că mai scap. Într-o noapte, l-am visat pe Dumnezeu. S-a înfăţişat în chip de bătrân pe un nor alb şi mi-a spus: «Nu te înspăimânta. Eu sunt Tatăl tău. Ai să ajungi acasă»”, spune bătrânul. La doi ani după ce s-a întors acasă, nea Gigi s-a căsătorit.
„M-am însurat cu o fată din satul Miron Costin. O cunoşteam din copilărie. Venea cu părinţii la rudele din Dulceşti. Era atâta sărăcie, încât la nuntă s-a mâncat doar mălai. Războiul nu ne-a lăsat nimic. Oamenii nu aveau ce mânca. Erau vremuri grele”, povesteşte bătrânul.

Nea Gigi a lucrat, timp de 30 de ani, ca factor poştal. Bătrânul are o pasiune veche, din tinereţe. Și-a fermecat soţia cu cântecele interpretate la fluier şi muzicuţă. A „furat” de la oamenii locului. A deprins tainele acordeonului, târziu, iar pentru asta niciun efort nu a fost prea mare.

„Am venit, vreme de un an, la Roman, să fac cursuri cu o profesoară. Cunosc aproape 300 de melodii. Niciun muzicant nu cântă ca mine”, spune bătrânul.

Nea Gigi are un of: „M-aş duce la o petrecere, dar nu mă mai ţin picioarele”.

Ion Argeşanu

Ion Argeşanu

Sală de gimnastică pentru bătrâni

Ion Argeşanu a fost profesor de educaţie fizică şi sport. Are 77 de ani, deşi nu-i dai mai mult de 60 de ani. 45 de ani i-a petrecut la catedră. Originar din localitatea Curtea de Argeş, adoptat de oraşul Roman, profesorul vorbeşte despre începuturile sale ca dascăl.

„Am primit repartiţie în comuna Ion Creangă. Ca să nu plătesc chirie, am locuit, în primul an, într-o casă care avea un pat de fier şi o bancă veche pe care o foloseam ca masă”, spune bătrânul.

Profesorul Argeşanu a fost secretar, director de şcoală şi, chiar, inspector şcolar. A fost dascălul multora dintre personalităţile vieţii publice din Roman.

„Am fost dirigintele părintelui Florin Țuscanu, la Școala nr. 3 din Roman. Se mutase în şcoală într-un moment greu din viaţa lui. Îi murise tatăl. A fost ascultător şi s-a ţinut de carte. Medicii Victor Firăstrău şi Cristian Paraschivescu, profesoara de franceză Anca Gheorghiţă, directorul căminului, Radu Vătavu, sunt doar câţiva dintre foştii mei elevi, cu care comunic şi acum, după atâţia ani”, îşi aminteşte profesorul.

Bătrânul se află în cămin de doi ani. S-a internat împreună cu soţia. Când s-a îmbolnăvit grav, soţia a fost transferată în centrul pentru vârstnici de pe strada Veronica Micle. După numai două luni, profesorul Argeşanu îşi lua rămas bun de la cea cu care a împărţit binele şi răul.

„Mi-a fost foarte greu, dar am reuşit să-mi găsesc echilibrul. Dacă nu eram în cămin, făceam, cu siguranţă, o depresie. Acum împart camera cu un coleg şi îmi ocup timpul cu diverse activităţi: citesc, mă plimb, fac activităţi gospodăreşti”, spune profesorul.

Vrea să se facă util şi încearcă să găsească oameni care să-l ajute într-un proiect.

„Avem un spaţiu pe care aş dori să-l transform într-o sală de gimnastică. Mi-ar trebui saltele şi câteva aparate care să-i ajute pe bătrânii din centru să facă gimnastică medicală. Am specializare în domeniu, pe care am făcut-o în facultate, şi aş avea şi o ocupaţie apropiată de ceea ce am lucrat”, a spus profesorul Argeşanu.
Constantin Ciobanu

Constantin Ciobanu

Capelă proiectată de un locatar al căminului

Constantin Ciobanu, un romaşcan în vârstă de 86 de ani, a venit la cămin în toamna anului trecut. A pierdut apartamentul în urma unei neînţelegeri din familie. 29 de ani i-a petrecut în fabrica de ţevi din Roman. A fost părtaş la proiectele fabricii.

„Am lucrat ca lăcătuş mecanic. Fabrica îţi dădea şansa, pe lângă un loc de muncă, să te specializezi, să progresezi”, spune bătrânul.

Constantin vrea să lase ceva în urma lui. Bătrânul vrea să construiască o capelă în apropierea căminului. Dosarul de culoare roşie pe care îl ţine în cameră ascunde schiţele proiectului său îndrăzneţ.

„În cămin sunt mulţi oameni în vârstă care se nu se pot deplasa până la o biserică din oraş. Biserică nu putem face, pentru că în zonă nu este cartier de locuinţe, dar, măcar, o capelă trebuie să avem. Cea mai grea problemă a fost să găsesc un teren pentru construcţia capelei. Am vorbit cu directorul fabricii de pâine, situată în apropiere, care şi-a dat acordul. Un specialist a realizat schiţa. Doar bani ne mai trebuie. Avem o promisiune de la Culiţă Tărâţă că ne va ajuta să ridicăm această capelă. Nu mă las până nu o construiesc”, a spus bătrânul. Capela va avea, după cum arată proiectul, 14,69 metri lungime şi 6,25 metri lăţime.
Ana Rusu

Ana Rusu

Poeziile care alină cele mai grele suferinţe

Marţi, Ana Rusu a împlinit 76 de ani. Timp de 24 de ani, a fost învăţătoare la şcoala din localitatea Tămăşeni. Alături de soţ, învăţător şi el, a dat aripi multor generaţii de elevi. Pierderea soţului şi a băiatului au fost cele mai profunde lovituri pe care Ana le-a primit de la viaţă. Nu vorbeşte cu încrâncenarea omului pe care destinul l-a încercat din greu, ci cu vorbă domoală, aşa cum le vorbea copiilor la clasă.

„Suferinţa te obligă, de cele mai multe ori, să-ţi descoperi şi alte laturi, despre care nu ai ştiut niciodată că există în tine. Câtă vreme soţul meu a fost bolnav, am început să scriu poezii. L-am surprins plăcut, pentru că nu ştia că pot să-mi versific gândurile”, spune femeia.

Când s-a mutat în cămin, Ana şi-a luat şi caietul cu poezii. Din versurile poeziei „Mi-e dor de casa cu pridvor” răzbate gândul la locurile copilăriei petrecute în Ardeal, la casa părintească în care a trăit cei mai frumoşi ani.

„Nu era construit acest cămin când soţul meu s-a îmbolnăvit. Mă gândeam că nu voi suporta singurătatea şi nu ştiam de unde aş putea primi mângâiere. Când am intrat în cămin mi-a fost greu, dar, cu timpul, m-am obişnuit. Mă simt bine aici, sunt bine îngrijită, îmi ocup timpul permanent cu ceva, mă plimb, dar cea mai mare parte a timpului mă hrănesc din amintiri”, spune femeia.

O altă bunică ce îşi va serba ziua de naştere este Ana Neamţu. Aceasta va împlini, duminică, 90 de ani.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.