HomeSanatate

Veniturile medicilor de familie, ținute la secret

Cu toate că atunci cînd vine vorba de sistemul sanitar vorbim de bani publici, a căror destinație ar trebui să fie transparentă, se pare că, în anumite domenii, sumele sînt considerate secrete de stat.

 

Dacă fiecare spital și-a afișat pe site veniturile fiecărui angajat, veniturile medicilor de familie nu reprezintă informații de interes public, cu toate că e vorba de bani publici.

Cel puțin aceasta a fost viziunea președintelui Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț, jurist Valerică Frățilă (foto), cînd a fost întrebat care este cel mai mare venit al unui medic de familie din județ, fără a fi solicitată și nominalizarea. „Chiar dacă este vorba de bani publici, veniturile medicilor de familie sînt confidențiale și nu pot fi făcute publice decît cu acordul medicului respectiv„, a precizat, scurt, președintele CAS Neamț.