(P)
Deschiderea Tîrgului de Turism al României – martie 2012 – la RomExpo București a reliefat din nou aprecierea de care se bucură eforturile conducerii Consiliului Județean (CJ) Neamț.
Vasile Pruteanu (foto) a fost printre cei care au deschis acest important eveniment, alături de Ciprian Petrescu (ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului), Viorel Păunescu (Camera de Comerț și Industrie a României) și de reprezentanții Patronatelor din Turism.
În cuvîntul rostit în fața numeroasei asistențe și a armatei de jurnaliști din presa centrală, Vasile Pruteanu a vorbit despre atracțiile turistice din zona Neamțului, despre investițiile și eforturile depuse de investitorii care au construit în Neamț capacități de cazare și despre creșterea continuă a calității serviciilor oferite turiștilor care ne vizitează județul.
Ministrul Petrescu a invitat turiștii din România să-și petreacă concediile mai ales în țară și, de asemenea, a apreciat eforturile prestatorilor de servicii din România.
În periplul său pe la standurile expozanților, ministrul Ciprian Petrescu a vizitat atît standul CJ Neamț, cît și pe cele ale primăriilor Piatra Neamț, Tîrgu Neamț și al Camerei de Comerț și Industrie Neamț.
În standul Consiliului Județean Neamț, Ciprian Petrescu a apreciat atît organizarea și designul deosebit al standului, cît și calitatea grafică a materialelor de prezentare.
„Felicitări, domnule Pruteanu! Știam că Neamțul e un exemplu de urmat, dar, după ce văd acum, aici, invit și alți președinți de consilii județene să vă urmeze exemplul și să sprijine sectorul turistic din zona lor!„, a spus ministrul Petrescu.
În prima zi de tîrg, peste 600 de vizitatori (turiști, reprezentanți ai agențiilor de turism, specialiști din domeniu) au trecut pragul standului nemțean, s-au interesat despre oferta turistică a județului Neamț, au primit materiale informative (pliante, ghiduri, hărți, dvd-uri).
La acest tîrg de turism participă 235 de expozanți, din 30 de țări, care expun pe o suprafață de peste 15.000 mp în pavilioanele Centrului Expozițional RomExpo.
Tîrgul de Turism al României este un eveniment organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, organizat în parteneriat cu camerele de comerț și industrie din România, cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), cu Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociația Naționala de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) și Organizația Patronala a Turismului Balnear (OPTBR).
Din cuvîntul de deschidere al președintelui Vasile Pruteanu
Doamnelor și domnilor ambasadori,
Domnule Ministru,
Stimați reprezentanți ai camerelor de comerț, ai patronatelor, ai agențiilor și firmelor din turism,
Doamnelor, domnișoarelor și domnilor,
Mă bucur să reprezint județul Neamț la acest eveniment care, însumat, prezintă oferta turistică a României. Județul Neamt nu poate lipsi din această ofertă.
Mănăstirile nemțene – Agapia, Secu, Văratec, Neamț, Pîngărați, Sihăstria, Bistrița – vă așteaptă nu doar să vă reculegeți, ci să și petreceți cîteva zile de concediu în frumoasa noastră zonă. Cetatea Neamțului, Casa lui Ion Creangă de la Humulești, Cheile Bicazului, Muntele Ceahlău, Lacul Bicaz etc sînt alte cîteva din atracțiile, din punctele de interes pe care un turist nu trebuie să le rateze.
Sîntem, astăzi, aici cu oferta noastră grație proiectelor accesate prin Ministerul Dezvoltării, iar la standul nostru veți găsi materiale grafice care sînt sigur că vă vor convinge unde trebuie să vă petreceți concediul împreună cu familia.
Vă invităm și vă așteptăm în județul Neamț!
Comentarii