Roman, Neamț
Căutare site

Unul din cinci romaşcani a înţeles să colecteze selectiv

În luna iunie, operatorul de salubritate Rossal SRL Roman a demarat o campanie de stimulare a colectării selective a deşeurilor din partea celor care locuiesc la case.

Campania a fost mediatizată mai multe săptămâni şi a fost prezentată, oficial, cu ocazia acţiunii desfăşurate de Ziua Mondială a Mediului. Prin această campanie, operatorul de salubritate a stabilit un program de ridicare a deşeurilor colectate selectiv. Este vorba despre ultima sâmbătă din lună.

„Participarea romaşcanilor la această campanie a fost de 20%. Este sub aşteptările noastre, deocamdată, dar cred că va avea succes pe viitor, pentru că am primit mai multe telefoane după ce a trecut ziua de sâmbătă. Mulţi au recunoscut că nu au crezut în această iniţiativă, până nu au văzut, pe 28 iunie, cum erau ridicate deşeurile colectate selectiv de la cei care au fost receptivi. Am fost solicitaţi să ridicăm deşeurile de acest tip şi luni, şi marţi, dar şi ieri (n.red. – miercuri). Am onorat solicitările, însă, de acum, vom respecta doar programul: ultima sâmbătă din lună”, a afirmat Ionel Ciocan, directorul general al SC Rossal SRL Roman.

Într-o singură zi, doar de la romaşcanii care locuiesc la case au fost strânse 100 de kilograme de doze de aluminiu, 600 de kilograme de PET-uri şi 850 de kilograme de hârtie şi carton.

Comentarii 2

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. strainu

    Tara,Tara vrem ostasi deci numai in ultima sambata a luni colectam deseuri si in rest unde le depozitam in boxa sau in sifoner frumos articol pacat de firma Rossal cu gandirea asta de comunist.Luna asta primeste benzina numai numerele pare.

  2. Cristi

    De ce sa colectam noi selectiv? Nu mai bine ar exista o statie de sortare si separare a deseurilor pe categorii? O astfel de investitie ar crea si cateva locuri de munca. De parca lumea care munceste are foarte mult timp la dispozitie pentru a colecta selectiv deseurile.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.