Marți seară, 12 septembrie, un bărbat a murit după ce a intrat în stop cardio-respirator pe terenul de minifotbal din Parcul Municipal Roman. Echipajul SMURD solicitat prin 112 a intervenit pentru acordarea primului ajutor, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat. „Ca urmare a unei solicitări venite prin apel la 112, echipajul SMURD TIM a intervenit în Parcul din municipiul Roman pentru acordarea primului ajutor unei persoane aflată în stop cardio-respirator. Aceasta se afla pe un teren de sport”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Conform IPJ Neamț, la data de 12 septembrie, în jurul orei 18:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi inconștient. „În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timpul desfășurării unui meci de fotbal, în parcul din municipiul Roman, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Roman, ar fi manifestat o stare de rău. La fața locului a intervenit un echipaj medical, dar, din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Bărbatul decedat era polițist în cadrul Poliției Roman, la Poliția de Proximitate. Reprezentanții IPJ Neamț au transmis un mesaj de condoleanțe în memoria colegului decedat. „Vestea tragică a plecării timpurii a colegului nostru, agent principal de poliție Mineață Marius Lucian, ne-a lăsat pe toți îndurerați. În aceste momente dificile, cu profundă tristețe și durere, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Nu a fost doar un coleg, ci și un prieten de nădejde și un membru valoros al familiei Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Va rămâne mereu în amintirea noastră, iar munca sa în slujba legii și a comunității va fi apreciată și respectată întotdeauna. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.
Comentarii