Un „Negru pe alb”, despre „Alba-Neagră” din jur

„Atenţie, se filmează! Aprindeţi reflectoarele! Descoperiţi obiectivul!” Și autorul „filmului” de faţă, sensibil, ca nimeni altul, la realitatea ce ne înconjoară în ultima vreme surprinde, realic şi nu doar realist, pe „pelicula” neiertătoare a vieţuirii sale în mijlocul acestui „cadru”, un „aşa este”, care, spre a fi şi mai „Negru pe alb”, îmbracă formă de roman literar, intitulat, mai cu mănuşi: „Alba-neagra” şi nu „Mondo cane”, aşa cum s-ar fi numit în ipostaza de studiou de la început.

„Condeiul-obiectiv” al romaşcanului Laurian Ante nu numai priveşte, ci şi tălmăceşte, curajos, peisajul de coşmar în care vieţuim acum, la început de nou mileniu şi secol, o lume alcătuită nu din gravitoni, ci „dolaratroni” şi dominată, politic, economic şi social, de „legea minciunii universale”. Un roman care e, în acelaşi timp, şi un „Ecce” crud, dar, indirect şi un „Memento” preventiv.

Autorul se arată a fi un admirabil „peisagist social”, cunoscător şi descifrator al mozaicului afacerist din marile oraşe, ca şi al „artei” de a supravieţui în aceste „Babilonuri” ale unei planete pe care verbul „a avea” a trecut cu mult înaintea lui „a fi”. Genetic, parcă, Julien Sorel al lui Stendhal a proliferat, pînă nu departe de totalitate, specia umană, în care acum excepţia, de provenienţă etatică, de odinioară, devine, sub ochii noştri, universalitate. Dacă la autorul francez de mai sus, Julien năzuia spre verticalele treptelor sociale, astăzi şi acum, „eroul” romanului de faţă se zbate să se reverse, ca o maree orizontalică, peste întregul perimetru al afacerilor. Undeva, chiar, în roman, personaja cea mai „neagră” emană, spontan şi firesc, o apreciere-regulă a societăţii contemporane din jur: „Viaţa-i o troacă de porci, la care cei puternici înfulecă totul”.

Eroii cărţii nu trădează atribute ale genului masculin sau feminin, ci ei sînt unisexi, germinativi doar de afaceri. Principalul se impune a fi Leon, cu un potenţial negativist, îndreptat spre relaţii, parvenire şi îmbogăţire, potenţial ce se afirmă, la început, modest şi care, apoi, cunoaşte explozivul unei „ajungeri” rapide, urmat, la fel de abrupt, de verticala falimentului total. E aici o „creştere şi descreştere” a unui altfel de „Imperiu”, aflat acum în lumea contemporană a afacerismului de lîngă noi. Personajul se reîntoarce, simetric, la ipostaza sa primă, fără a primi o cît de mică sancţiune socială, încît, dacă am admite şi o partea a doua a acestui roman, l-am avea în faţă din nou pe Leon, pornit pe traiectoria unei noi parveniri.

Un alt personaj, ca un model perfect al negativismului, este Cenia, născută pentru aşa ceva, ajutată fiind în plus şi de „sindromul Evei”. În roman, ea numai reuşeşte şi cîştigă. Nimic, la orizont, ceva care s-o transfere pe povîrnişul vreunei căderi. Dar, pînă aici, „coregrafia” ei antropofagă este fără pereche.

Ne mai oprim la un al treilea nume, Geri, acest „masiv muntos” al afacerilor-neafaceri şi a cărui portretizare, rezultată doar din convorbirile purtate de el, este superlativă. Se pare că relaţiile economice necurate se întruchipează în acest personaj, constituindu-se într-un „model final”. Cînd apare Geri, ceva ne îmbie să aplaudăm condeiul autorului. El pare a fi desprins dintr-un „Cod al manierilor… de piaţă”, desfăşurate peiorativ într-o viziune greşit înţeleasă. Limbajul imperativ şi de periferie al lui, emanînd din el o firească universalitate, impune şi nu se impune, reduce totul la o singură direcţionare: vectorul Geri.

Și aceste personaje şi celelalte de ordin secund, la început se prezintă ele, prin acţiune şi limbaj, dar, în paralel, sînt redate şi de către autor, prin incursiunile psihologice şi sociale pe care acesta le întreprinde mereu, esenţializat şi suficient, în lumea lor interioară. Peste tot, numai personaje „neagra”, cu excepţia unuia singur, surprins colateral şi care se întruchipează în idealul dintotdeauna al ziaristicii, dedublată antiuman şi ea, de către „faţa nevăzută” a ei. Măiestriei portretizării personajelor prinse în ţesătura romanului i se alătură şi alte secvenţe de „prim-plan”, ca, de pildă, acele creionaje prin care autorul ne face cunoştinţă cu cîteva din „partidele-vedetă” de lîngă noi, sau acel pasaj „manifest”, redat ca fiind ultimul editorial semnat de revenitul „cu picioarele pe pămînt” Leon, precum şi acea scenă, semnabilă de un Visconti, în care „angelica” Cenia îl vizitează, în „premieră”, pe „diafanul” nostru personaj. Dar, din loc în loc, ca nişte spaţii verzi, rătăcite prin uscăciunea unei Metropole, Ante ne trimite, discret, dar convingător, la „spaţiul mioritic” al permanenţei noastre naţionale, la rădăcinile sănătoase, mereu înăbuşite de către un „ceva” ale poporului român. Și toate acestea cuprinse în arhitectura de „Ermitaj” al unui mini-roman, în care se împleteşte, de minune, o radiografie, făcută „din mers”, asupra societăţii româneşti de azi, cu un ABC 3 acidic despre peisajul politic al acestui timp, peste tot autorul apelînd la un ascuţit spirit de observaţie şi la un „developaj” neiertător.

Și, ca să încheiem simetric şi noi, ca şi romanul de faţă, comentariul, ne reîntoarcem la secvenţa primă a textului  nostru:

„Atenţie, se refilmează! Aprindeţi reflectoarele! Îndreptaţi obiectivul înspre Salonul de expoziţie Vernescu, mai mult către autoare şi, mai puţin, la lucrări!”.

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna ianuarie 2004