Ionel Soci a murit într-un accident de muncă în Irlanda. În urma lui au rămas soţia, un copil de patru ani şi unul încă nenăscut, care îşi va vedea tatăl numai în fotografii. Locuitorii satului Pildeşti fac eforturi pentru strângerea de fonduri în vederea repatrierii trupului neînsufleţit.
Un tânăr din localitatea Pildeşti, comuna Cordun, în vârstă de 34 de ani, şi-a găsit sfârşitul săptămâna trecută, în Irlanda, în urma unui accident de muncă. Ionel Soci lucra de ani buni departe de casă, pentru a asigura familiei şi copiilor un trai decent. Timp de nouă ani a muncit în Dublin. S-a întors acasă şi parcă nu-şi mai dorea, spun apropiaţii, să se întoarcă printre străini. Cap de familie responsabil, Ionel a decis să continue să lucreze peste hotare. Ba, mai mult, şi-a schimbat locul de muncă pentru un salariu mai bun. Acasă îl aşteptau soţia, în vârstă de 25 de ani, şi doi copii – unul de patru ani şi unul încă nenăscut.
În luna mai, Ionel şi-a sărbătorit ziua de naştere. Nu a mai apucat să-i spună „La mulţi ani!” băiatului său Alexandru, care a împlinit, în această lună, patru ani, şi nici să-şi strângă în braţe copilul pe care îl aştepta atât de mult.
Vestea morţii violente a lui Ionel a ajuns acasă ca un trăsnet. Părinţii, socrii şi soţia, Monica, s-au trezit brusc într-un vis urât pe care nu l-au înţeles.
„Decesul ar fi survenit în urma prăbuşirii unei grinzi peste el. Fiind de câteva zile angajat, nu ştim dacă avea contractul de muncă perfectat”, afirmă Maria Mărtinaş, secretarul Primăriei Cordun.
Tânărul a murit pe 11 iunie, însă trupul neînsufleţit al acestuia nu este repatriat, pentru că familia nu dispune de banii necesari.
În acest moment, fratele lui Ionel a mers în Irlanda, pentru a încerca să grăbească demersurile pentru a-l putea aduce acasă. Trupul lui Ionel se afla la morga unui spital din Dublin, în aşteptarea autopsiei, care se va face după ce va fi terminată ancheta care va arăta dacă Ionel lucra în condiţii legale şi dacă angajatorul i-a asigurat toate măsurile de protecţie necesare în timpul lucrului.
Comunitatea din Pildeşti a reacţionat la nenorocirea familiei Soci. Localnicii fac colecte în sat, la biserică, dar şi prin intermediul reţelelor de socializare, pentru a strânge banii cu care să-l aducă pe Ionel acasă. Este nevoie de o sumă pe care familia nu o poate acoperi. Numai firma de funeralii a cerut 4.000 de euro pentru transportul trupului neînsufleţit al bărbatului. Din acest motiv, familia Soci are nevoie de ajutor. Cei care vor să ajute pot dona bani în contul în euro care a fost deschis: 0728211199998EUR01 , IBAN: RO07BPOS28211199998EUR01 , SWIFT: BPOSROBU , Banca: Bancpost, sucursala Roman, Nume: Soci Monica.





Moarte inutila pt neputinta conducatorilor nostri care nu STIE sa aprecieze oamenii…..Ministerul de externe de ce nu se ocupa de Sparta compatriotilor nostri ….suntem marunti pt. gusturile vostre…????
S-a făcut o greșeală la SWIFI: BPOSROBU este legat nu cu spațiu cum este mai sus.
informatii total eronate el se afla in Truro sudul angliei
In loc sa va faceti de rusine, nu mai bine v-ati informa inainte sa scrieti aberatiile alea? Corpul nu este in Dublin ci in Uk, banii sunt deja adunati, dar inca nu s-a facut autopsia, iar autopsia nu are treaba cu faptul ca a lucrat sau nu legal, mai ales ca angajatorul a fost irlandez. Va faceti de rusine cu astfel de texte!
datorita planului de dezradacinare a neamului nostru,s-au intamplat se intampla si se va mai intampla asemenea lucruri,cei ce au cumparat Romania nu pot cumpara si sufletele noastre care nu au pret pentru ei,,shabala’, e in plina desfasurare,si intradevar corect ales cuvantul erou pentru acest OM,iar pentru cei plecati sa lupte benevol in razboiul altora nu se potriveste acest cuvant
Nu este pentru prima oara cand in ziarul de roman apar articole eronate. Cei de la redactie ar trebui luati la bani marunti.
un erou pe altarul democratiei rromanesti.au distrus tot1!!au furat tot!!am ramas cu speranta in dumnezeu.tot ce spun oamenii politici si masmedia din tara,sint minciuni,baliverne demne de epoca caragiale, nimeni nu mai crede in politica vorbita la tv.la puscarie cu hotii!!!
Păcat…altfel se lucra în străinătate înainte de 89…contract ferm de muncă,salariu decent,vechime asigurată,asistență medicală…peste 1 milion de români prin Arcom și alte firme au construit rafinării, fabrici de ciment,de tractoare…(azi,nu știm să ne valorificăm decent forța de muncă!)
Numai prostii s-au scris aici. Daca tot faceti un articol, macar faceti-l cum trebuie, cu informatii corecte nu cu aberatiile astea!!! Soci Ionel, a murit in orasul Newquay – Anglia nu in Dublin!! Iar trupul lui se afla in orasul Truro, in morga spitalului Royal Cornwall Hospital – Uk nu DUBLIN! Baietelul lui Alex, este in varsta de 3 ani nu 4….Iar repatrierea nu se poate face doarece inca este o ancheta in desfasurare si trupul neinsufletit este retinut pentru autopsie! Banii au fost adunati datorita multor romani cu suflet bun care nu au ramas indiferenti la aceasta tragedie! Multumim tuturor! Iar voi domnilor autori ai acestui articol, mai informati-va inainte de a publica ceva!