Un bărbat a decedat după ce a fost prins sub pietriș la o balastieră din Gherăești

HomeActualitate

Un bărbat a decedat după ce a fost prins sub pietriș la o balastieră din Gherăești

Miercuri, 7 septembrie, în jurul orei 11:00, pompierii au fost înștiințați, prin apel la 112, despre faptul că o persoană a fost prinsă într-un utilaj dintr-o balastieră în localitatea Gherăești, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentele de pompieri Roman și Piatra Neamț (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială complexă pentru intervenție, containerul multirisc și o ambulanță SMURD TIM) și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gherăești.

„Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că un bărbat a fost prins sub pietriș în cuva unui utilaj de sortare a balastului. Pompierii au acționat pentru scoaterea bărbatului din interiorul cuvei și îndepărtarea balastului. Din păcate, bărbatul de 47 de ani nu prezenta semne vitale”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, din Piatra Neamț, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce efectua activități de manipulare a unui utilaj tehnologic, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, ar fi fost prins sub pietriș.

„Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, efectuate de echipajul medical sosit la fața locului, a fost declarat decesul bărbatului. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman. În cauză, a fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț”, a precizat subinspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

Foto: ISU Neamț

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0