Home

Ultima reprezentație a HCM Roman în fața suporterilor, în sezonul 2012-2013

HCM Roman va întâlni miercuri, 1 mai, de la ora 11, pe CSM Ploiești, în penultima etapă a Ligii Naționale feminine de handbal. Gruparea romașcană, prin cuvântul liderilor săi, vrea un joc pe măsura așteptărilor publicului.

 

 

sigla HCM RomanHCM Roman, echipa din cel mai mic oraș al României cu reprezentantă în Liga Națională feminină de handbal, va încheia, în prima zi din mai, serialul meciurilor de pe teren propriu din ediția 2012-2013 a campionatului. Parteneră de întrecere îi va fi, în penultima etapă, cu începere de la ora 11, CSM Ploiești. Cele două grupări au ajuns la înțelegerea de a disputa această partidă înainte de Paști, în devans cu șapte zile față de când a fost programată.

Nu se poate vorbi – în acest moment în care Romanul și Ploieștiul ocupă locurile 8 și 9 – de o rivalitate la nivel ridicat între cele două protagoniste ale jocului din penultima etapă, una care poartă numărul 21.

HCM Roman 01052În tur, CSM Ploiești a învins cu 23-18. Un meci de referință pentru echipa romașcană ar putea fi cel din sezonul trecut, din ianuarie 2012, disputat la Plopeni. Atunci, HCM Roman a învins cu 24-23, auto-resuscitându-se într-un moment apropiat de critic. HCM era pe locul 11, CSM pe 6, iar din lotul romașcan fuseseră disponibilizate trei jucătoare de bază: Busuioceanu, Apetrei și Cristescu. În acele condiții, HCM Roman a început bine partida și a condus constant, încheind prima parte a jocului în avantaj, 13-9. Egalată la un moment dat, 17-17, echipa pregătită atunci de Corneliu Bădulescu a reușit să obțină o foarte prețioasă victorie în tentativa de a rămâne în primul eșalon. Vișan, Polocoșer, Gherman (7 goluri), Horobeț (7), Garipova (4), Iuganu (3), Agrigoroaei (2), Rusu (1), Stoleru, Cricleviț și Hamciuc au jucat în acel meci.

sigla CSM PloiestiCu Dumitru Muși principal pe banca tehnică, secondat de Viorel Lazăr și de directorul tehnic Dan Moisii, HCM Roman a început o nouă perioadă, pe alte coordonate. Se simte schimbarea, pas cu pas. „Am venit aici cu gânduri bune și nu mă consider un antrenor miraculos. Romanul are credibilitate în handbalul românesc. Am venit cu inima deschisă. Pe de altă parte, știe toată lumea că sunt un antrenor exigent și că nu fac rabat de la condimentele performanței”, spunea în ianuarie 2013, imediat după instalare, Dumitru Muși.

Cu excepția Anei Maria Iuganu și a Claudiei Din, în perioadă de refacere după intervenții chirurgicale, tot lotul este valid. „Există mici contuzii, inerente. S-a făcut, marți, antrenamentul tactic în care profesorul Muși a lucrat strategia necesară în fiecare dintre cele două parți ale jocului. Eu sper că vom câștiga cu un scor bun. Le așteptăm pe handbalistele de la Ploiești cu inima deschisă. Marin și Agrigoroaei au venit și ele de la lotul național. Va fi un meci frumos”, a spus directorul tehnic Dan Moisii.

 

Penultima etapă a returului

 

Celelalte partide din etapa cu numărul 21 se vor disputa după următorul program: HC Dunărea Brăila – Oltchim Râmnicu Vâlcea (11 mai), Universitatea Jolidon Cluj – HC Zalău, CSM București – ASC Corona 2010 Brașov, HCM Baia Mare – HC Danubius Galați, toate în 8 mai.

 

Clasament

 

1 Oltchim             18      18      0        0        582-420      36
2 Baia Mare         18      14      0        4        502-447      28
3 Brăila                18      10      1        7        447-438      21
4 Zalău                 18      9        2        7        447-416      20
5 U Cluj                19      9        2        8        541-535      20
6 București          18      8        0        10      463-464      16
7 Brașov               18      7        1        10      467-478      15
8 Roman              18      7        1        10      395-423      15
9 Ploiești              18      4        3        11      425-495      11
10 Craiova           19      4        3        12      422-498      11
11 Galați               18      3        1        14      416-493      7

 

 

„Vom întineri, vom împleti elanul cu experiența”

 

leoreanu raport 00Laurențiu Dan Leoreanu (primarul Romanului): „Se încheie un campionat greu, cu multe indisponibilități. Reușim să terminăm onorabil, având dedesubt echipe cu pretenții din orașe mari, precum Ploiești, Craiova și Galați. În ultimul meci de pe teren propriu, sperăm să obținem victoria, în special pentru suporteri. Va urma o perioadă în care vom face o analiză. Vor urma remanieri în lot, ideea fiind de a întineri echipa, apoi să împletim elanul tineresc cu experiența. Vrem să pregătim un val nou de jucătoare care să vină din Roman, din spate. În ce privește actuala ediție de campionat, un capitol benefic îl reprezintă noua echipă tehnică, cea care a reușit să aducă un plus pe dinamică, polivalență în joc. Credem că un grup de jucătoare tinere ar putea să profite de experiența acestei echipe tehnice și să devină o resursă pentru următorii ani”.

 

HCM Roman, de zece ani în Liga Națională

 

gheorghe carnariu 0604Gheorghe Carnariu (secretar al municipiului Roman): „În 2013, se împlinesc zece ani de când HCM Roman este componentă a Ligii Naționale, fără întrerupere, fiind, în momentul de față, cea mai tare echipă din Moldova la handbal feminin. Este foarte important de menționat un aspect: sprijinul acordat de primarul Leoreanu și Consiliul Local. Acești factori de decizie au făcut din HCM Roman un adevărat brand. Celălalt mare sprijin vine din partea publicului romașcan, cunoscător de handbal și civilizat. Sunt prezente în tribună familii cu copii. Este entuziasm. Conducerea clubului, conducerea primăriei și noul antrenor Muși, un bun profesionist, pregătesc un nou început al echipei, prin reașezarea lotului și prin promovarea tinerelor talente. Scopul este ca, peste un an sau doi, HCM să joace în cupele europene. Romanul trebuie să fie din nou pe harta Europei, măcar ca în 2007, când HCM a fost semifinalistă în Challenge Cup”.

 

Gustul cireșei coapte

 

handbal hcm roman antrenor principal dumitru musi 2401Dumitru Muși (antrenor principal, HCM Roman): „Cel mai important pentru mine, ca antrenor, este felul în care joacă echipa. Contează valorile individuală și colectivă. De când am venit la HCM Roman, sunt mulțumit de felul în care au răspuns jucătoarele la solicitări. Am început să fim, antrenor și jucătoare, pe aceeași direcție. Trebuie găsită calea optimă de înțelegere, între ceea ce vreau eu și ceea ce pot ele. Colaborarea există și se simte. Mental, fizic și tehnic sunt elemente pe care jucătoarele le-au înțeles ca fiind absolut necesare. În concluzie, în ultimele două meciuri din acest campionat vreau motivare. Suntem conștienți că nu mai avem cum să prindem un loc de cupă europeană. Deocamdată, este vorba de ultimul meci din campionat, pe teren propriu. Ultima impresie contează și ea. Trebuie să răspundem susținerii publicului cu un joc pe măsura așteptărilor. Va fi și Cupa României, unde mai există o șansă. Nu este prea târziu pentru a simți gustul cireșei coapte. Din câte am înțeles, la Cupa României se vor alcătui două grupe a câte patru echipe, prin tragere la sorți, cu Oltchim Râmnicu Vâlcea și HCM Baia Mare capi de serie”.

 

Sandu Petrica 0105Vor fi luate măsuri

 

Petrică Sandu (președintele HCM Roman): „Sperăm să câștigăm, mai ales că este ultimul meci acasă. Să fie o despărțire frumoasă, până în toamnă, de publicul spectator. Ne mai așteaptă Cupa României, după care va veni și concediul. Nu mă mulțumesc rezultatele obținute în acest campionat, chiar dacă am avut parte de multe accidentări. De aceea, consider normală luarea unor măsuri care să ne aducă și mulțumire”.

 

Piramida romașcană

 

Draganescu Remus 0105Remus Drăgănescu (vicepreședinte al Federației Române de Handbal, director tehnic la loturile naționale de handbal, feminin): „HCM Roman este o echipă care-și consolidează poziția de mai mulți ani. Beneficiază de o sală cochetă, frumoasă, în cadrul unui complex sportiv de mare eficiență, cu săli și spații auxiliare foarte îngrijite și ordonate. Este un loc în care se poate face sport de performanță. Prin venirea profesorului Dumitru Muși, la HCM Roman se încearcă o reconstrucție a echipei pe o perioadă mai lungă. Din discuțiile pe care le-am avut cu cei care se ocupă de destinele acestui club am înțeles că vor să construiască o piramidă, ca în sportul de performanță, după model occidental. Baza de selecție să se răsfrângă cel puțin în județ. HCM Roman este printre puținele cluburi din Moldova cu echipă în ligă, la feminin. De ce să nu-și completeze selecția din toată regiunea? Pe de altă parte, Liceul cu Program Sportiv Roman are elemente care cochetează cu echipele naționale de tineret și juniori, plus jucătoare la Centru Național de Excelență. Acolo este baza piramidei”.

Comentarii

WORDPRESS: 0