Prima paginăSocial

Uitați de Moș Crăciun

Dimensiune text

O familie cu trei copii locuiește într-un canton părăsit. Copiii fac, în fiecare zi, cinci kilometri până la școală. Toată familia trăiește din 650 de lei pe lună.

 

 

Pe Vasilica Buga și pe cei trei copii ai ei i-am găsit într-un vechi canton CFR, de mult ieșit „la pensie”, aproape de podul de fier. În poartă, două stegulețe de hârtie ne reamintesc că suntem în preajma zilei naționale. Și că patriotismul nu ține cont de banii din buzunar. Deși vechiul canton este departe de ceea ce-ar putea însemna o locuință, Vasilica Buga se consideră norocoasă că are un acoperiș deasupra capului: „E mult mai bine decât să dormi sub cerul liber”.

S-a născut într-o familie săracă, cu mulți copii. A mers la scoală doar până  în clasa a X-a, deși i-a plăcut foarte mult să învețe. În adâncul sufletului, când era copilă, se visa doctoriță, deși n-a îndrăznit să spună nimănui un lucru așa de mare. Pentru că era isteață, profesorii au numit-o „veverița”: „Tot timpul, eu voiam să răspund, să mă înscriu la concursuri. În timpul liceului am vândut ziare ca să am de mâncare pentru mine și pentru ai mei”. Nu-și acuză familia, chiar dacă și-ar fi dorit să o sprijine mai mult.

Nici după ce s-a măritat, viața Vasilicăi nu a fost mai bună. A stat, întâi, împreună cu soacra ei și cu cei opt frați ai soțului, într-o singură cameră. Și-au căutat norocul la Arad, unde, pentru puțin timp, i-a găzduit o soră de-a soțului. S-au întors la Roman, au dormit afară și, într-o zi, soțul i-a dat vestea cea mare: găsise casa. „Când m-a adus aici prima dată, am zis că nu se poate să locuim aici. Nu avea uși, era moloz peste tot, mucegai, nu avea apă și nici curent electric”, își amintește Vasilica.

Apă nu are nici acum. O cară cu bidoanele de la un izvor din apropiere, din care iarna mai rămâne doar un fir. Drămuiește apa așa cum drămuiește și banii. Au muncit amândoi cu disperare și au adunat, puțin câte puțin, din singurul lor venit, salariul de 650 de lei pe care soțul Vasilicăi îl primește ca manipulant la un depozit, la care se adaugă și alocațiile copiilor. Din această sumă plătesc curentul, chiria, „au bancă” pentru cele câteva lucruri din casă și, din ce mai rămâne, încearcă să întindă ceva de mâncare, de pe o zi pe alta. „Când am câțiva bani în mână, aproape nu știu ce să iau mai întâi. Nu ajung niciodată”, spune Vasilica.

 

Cinci kilometri pe zi până la școală

 

Lorenzo are șapte ani și este elev în clasa I, la Școala „Alexandru Ioan Cuza”. Beatrice are patru ani și merge la grădiniță, ca și fratele ei mai mic, David, care are doar doi ani și jumătate. Pornesc de acasă în fiecare dimineață la ora 6.30, indiferent de vreme, ca să nu întârzie la școală, cale de aproape cinci kilometri. După școală, fac drumul înapoi. „Este foarte greu pentru copii să facem atâta drum în fiecare zi. Nu mai spun dacă trebuie să mergem la medic. Pentru că nu-i pot lăsa singuri acasă, indiferent unde am treabă, trebuie să-i iau pe toți cu mine”, spune Vasilica.

Citește și:   „Culorile iubirii”, expoziție semnată de Cristian Bădilă și Maria Magdalena Dumitrache, la Muzeul de Artă din Roman

Din speranțele pe care Vasilica le-a avut când era elevă aproape că s-a ales praful. Nu-și mai dorește decât să facă tot ce poate ca măcar copiii să aibă o șansă la o viață mai bună. Lorenzo este în clasa I și se numără printre copiii cei mai buni din clasă. Îmi arată caietul cu litere trasate parcă de mână de caligraf. Doamnei învățătoare nu i-a venit să creadă, la început, că rândurile frumos aliniate nu sunt „opera” unui adult. Temele le face singur, la Centrul de zi „Iubire și speranță”, acolo unde se oprește, împreună cu frații lui, după ce iese de la școală. „Când am simțit că nu mai pot și mă scufund, în urmă cu două luni, am cerut ajutorul părintelui Popovici. Am fost și eu la centru când eram elevă. M-am dus cu copiii de mână și am spus: «Vă mai aduceți aminte de mine? Sunt ‘veverița’»”, povestește ea.

Greutățile prin care a trecut de când se știe nu au dărâmat-o pe Vasilica. Se consideră învingătoare pentru că nu și-a dat copiii „la stat” și pentru că are în suflet credința că măcar ei vor ieși la liman. „Cred că lucrurile astea m-au călit, m-au făcut să mă bucur de orice lucru mărunt din viață. Mă uit împrejur și văd că suntem întregi, că am o familie frumoasă, că îmi sar copiii în brațe și-mi spun că eu sunt cea mai bună mamă din lume și asta îmi dă putere să merg mai departe și să nădăjduiesc că lor le va fi mai bine”, spune Vasilica.

Faptul că Moș Crăciun nu nimerește drumul până la cantonul părăsit nu-i împiedică pe cei trei copii ai familiei Buga să viseze la jucăriile din reclamele de la televizor, la un brad de Crăciun, la un foc zdravăn în sobă, la încălțări prin care nu trece apa când iau la picior drumul până la școală sau la o masă pe săturate. „Nu  vreau să-mi aduc aminte ce a însemnat pentru noi Crăciunul trecut. Am pornit devreme alături de copii la colindat, rugându-mă la Dumnezeu să găsim porți deschise și oameni care să ne primească. Am fugit, după aceea, la piață, să pot cumpăra, din banii pe care i-am adunat, măcar cât pentru o oală de sarmale și un cadou, cât de mic, pentru copii, să simtă că e sărbătoare”, a mai spus, cu lacrimi în ochi, Vasilica.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • emi 9 ani

    Este TRIST in ce hal de saracie a ajuns marea majoritate a romanilor!Ca ei sint cu milioanele
    care traiesc de pe o zi pe alta.Aceasta NENOROCIRE au adus-o toate guvernarile care s-au perindat la putere si care s-au imbogatit prin FURTUL NATIUNII in acesti 23 ani de tortura.
    VOTATI PENTRU TARA,CU INIMA SI SUFLETUL!

  • mihai ghica 9 ani

    Sanatate pentru aceasta familie. Cunosc o familie cu 11 copii, eu provin din o familie de 8 copii si am crescut fara sa cerem ceva.