Turneul de baschet 3×3, noua disciplină olimpică, vine în weekend la Shopping City Piatra Neamț

HomeTimp liber

Turneul de baschet 3×3, noua disciplină olimpică, vine în weekend la Shopping City Piatra Neamț

 

 

În perioada 21-22 iulie, Shopping City Piatra Neamț găzduiește un eveniment dedicat sportului urban. Cei mai buni jucători de baschet trei la trei sunt așteptați să își reunească forțele în cadrul evenimentului Superbet Piatra Neamț Streetball, turneu ce face parte din circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball Tour 2018, informează organizatorii.

Turneul este inclus în calendarul FIBA 3×3 și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, începând cu cei mai mici baschetbaliști de la categoriile Baby (sub 10 ani) și Mini (sub 12 ani), apoi sub 14 ani, sub 18 ani, și plus 35 de ani. Toți jucătorii care vor participa la Superbet Piatra Neamț Streetball vor acumula puncte în clasamentul mondial FIBA 3×3 World Ranking. Punctele acumulate de jucătorii români se vor contabiliza, de asemenea, și pentru stabilirea poziției României în clasamentul pe națiuni. Mai mult, echipa câștigătoare a categoriei Open Masculin va primi un premiu în bani, în valoare de 4500 de lei.

Și vizitatorii centrului comercial vor avea parte de distracție pe parcursul celor două zile de eveniment. Shopping City Piatra Neamț împreună cu Sport Arena Streetball vor organiza mai multe concursuri cu premii pentru spectatorii meciurilor de baschet.

Cei care doresc să participe la evenimentul Superbet Piatra Neamț Streetball se pot înscrie gratuit pe site-ul oficial al competiției 3la3.ro, începând de luni, 16 iulie, ora 15.00, până miercuri 18 iulie, ora 23.00 sau în limita a 50 de echipe înscrise, cumulat pe toate categoriile. Cele mai bune echipe de baschet 3×3 din România, dar și echipe din afara țării, care luptă pentru a acumula puncte în clasamentul FIBA 3×3, sunt așteptate la eveniment. Fiecare echipă poate fi alcătuită din minimum trei și maximum patru jucători.

Evenimentul Superbet Piatra Neamț Streetball este organizat de Shopping City Piatra Neamț în parteneriat cu Sport Arena Streetball și este susținut de Superbet, Nike, sport-loft.com, Kiss FM, Horizon, Ideal Board Games, Pegas, Gatorade, Ursus Cooler, Carrefour Piatra Neamț, Shanhay Bar, Pizza Romana, Spartan.

Bachetul trei la trei a fost inclus în anul 2017 pe lista disciplinelor olimpice și se va juca în premieră la ediția Tokyo 2020 a Jocurilor Olimpice. România are în palmares un titlu european la masculin, cucerit în anul 2014 și medalii de argint la feminin, performanță obținută în 2016. România se află în Top 10 mondial în clasamentul pe națiuni FIBA 3×3.

Mai multe informații despre evenimentele organizate în centrul comercial se pot afla pe https://shoppingcitypiatraneamt.ro, dar și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/shoppingcitypiatraneamt/.

 

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0