Roman, Neamț
Căutare site

Triplă sărbătoare în Cimitirul Roman

Sâmbătă, în Cimitirul Eternitatea s-au depus coroane la monumentul eroilor. Pe 9 mai se sărbătorește proclamarea Independenței de Stat a României la 9 mai 1877, împlinirea a 70 de ani de la Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial la 9 mai 1945 și Ziua Europei. 

coroane 2La ceremonialul organizat sâmbătă în cimitirul Eternitatea au participat militari din Garnizoana Roman, reprezentanți ai Asociației Veteranilor de Război, agenți economici, formațiuni politice, unități de învățământ, instituții publice și mass-media locale.  Cele trei semnificații ale zilei de 9 mai au fost evocate de președintele Asociației Veteranilor de Război, filiala Neamț, Gheorghe Bârjovanu, de comandantul Garnizoanei Roman, colonelul Neculai Ioan Lahman și de primarul Municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu.

”Sărbătorim ziua victoriei din 1877, când am obținut independența fața de Imperiul Otoman. De asemenea, sărbătorim 70 de ani de la victoria din cel de-al doilea război mondial. Mai sărbătorim și Ziua Europei, pentru că noi suntem în Uniunea Europeană, suntem în pactul Nord- Atlantic. Noi nu suntem singuri. Nu ne temem de nimeni, astăzi. Vom apăra teritoriul României în continuare, dacă va mai fi nevoie. Trăiască Armata română, trăiască România”, a aclamat președintele Asociației Veteranilor de Război. Acesta a amintit, în discursul său, de generalii, comandanții și locotenenții din zona Roman care au căzut în luptele care s-au purtat pentru obținerea indendenței și eliberării României de sub diferite ocupații.

”Armata României a avut o contribuție semnificativă la desfășurarea evenimentelor pe care le sărbătorim astăzi. Ne bucurăm că sărbătorim, pentru a opta oară, Ziua Europei, ca membri ai Uniunii Europene. Să ne îndreptăm gândurile de respect și recunoștință către cei care au făurit istoria și către cei care s-au sacrificat pentru realizarea idealurilor noastre. Să fim mândri de ce am primit de la înaintași, dar să ne gândim și la ceea ce trebuie să le lăsăm urmașilor”, a transmis Ioan Lahman, comandantul Garnizoanei Roman.

Prezenți la acest eveniment au fost și zeci de elevi de la instituțiile de învățământ din Roman.

”Mă gândeam ce îmi vine mie în minte când mă refer la Ziua Independenței. Parcă vedem tabloul lui Nicolae Grigorescu, cu atacurile armatei române, parcă auzim strigătul armatei române și înfingerea steagului după victorie și declarația lui Mihail Kogălniceanu. Dacă vorbim de Ziua Victoriei, ne aducem aminte că noi, românii, am fost mereu loviți și din față și din spate. Dacă vorbim de Ziua Europei, ne gândim la fondatorul Uniunii Europene, Consiliului Europei și Nato-Robert Schumann, la Oda Bucuriei-imnul UE preluat din Simfonia a IX-a a lui Beethoveen. Ne gândim că facem parte dintr-o uniune puternică, în care România este membru cu drepturi depline. Cinste Armatei române, cinste vouă, tuturor celor care sunteți astăzi aici. Să trăiască românii și România”, a spus primarul Laurențiu Leoreanu.

Reprezentanții Primăriei Roman, Garnizoanei Roman, veteranilor de război, formațiunilor politice, agenților economici și ai școlilor au depus coroane la monumentul eroilor.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.