Prima paginăActualitate

Trei arestări după perchezițiile la persoanele cercetate pentru constituirea unui grup infracţional de obținere ilegală de fonduri

Trei arestări după perchezițiile la persoanele cercetate pentru constituirea unui grup infracţional de obținere ilegală de fonduri

Dimensiune text

În urma perchezițiilor organizate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamţ, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, vineri, 10 septembrie, magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, față de cele trei persoane reținute, informează IPJ Neamț.

În fapt, joi, 9 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, au efectuat nouă percheziții domiciliare, în judeţul Neamţ (4), Dâmboviţa (3), Iaşi (1) şi Ilfov (1), în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de obținere ilegală de fonduri, tentativă la obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătura privată.

În activităţi au fost angrenaţi poliţişti specializați în investigarea criminalității economice din Dâmboviţa, Ilfov şi Iaşi, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiune Speciale Neamţ şi Dâmboviţa şi poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna. În urma percheziţiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe înscrisuri, telefoane mobile, medii de stocare şi 21.000 de dolari.

„Cercetările privesc un grup infracţional specializat care, în perioada octombrie 2020 – iunie 2021, ar fi înființat trei societăți comerciale ce aveau sediile în Neamţ, Dâmbovița și Ilfov, în cadrul cărora ar fi angajat, în mod fictiv, 140 de persoane. Ulterior, membrii grupului infracţional ar fi solicitat, de la agenţii pentru ocuparea forţei de muncă din Neamţ, Dâmboviţa şi Ilfov, subvenţii în baza unor prevederi legale. Prin activitatea infracțională, s-ar fi cauzat un prejudiciu de peste 1.439.704 de lei. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului cauzat, până în prezent, au fost instituite măsuri asigurătorii de aproximativ 1.988.351 de lei, sumă ce urma să fie încasată de membrii grupului infracţional”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Citește și:   78 de persoane cu infecție COVID-19 internate în Spitalul Roman, dintre care șase la Terapie Intensivă

Totodată, au fost puse în executare cinci mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției. În baza probatoriului administrat, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, din Neamţ şi Dâmboviţa, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Doi dintre aceștia sunt din comuna Sagna, unde s-au desfășurat și două dintre perchezițiile de joi.

Apoi, vineri, 10 septembrie, magistrații Tribunalului Neamţ au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile față inculpații Samoilă Raul Cristian, Blaj Alin Ionuţ și Bacoşcă Adrian. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ (…). Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.09.2021 până la data de 09.10.2021 inclusiv, a inculpaților: 1. S.R.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat (…) și obținere ilegală de fonduri în formă continuată (…) – șapte acte materiale; 2. B.A.I., pentru săvârşirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat (…) și obținere ilegală de fonduri în formă continuată – șapte acte materiale (…) şi 3. B.A., pentru săvârşirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat (…) şi tentativă la obținere ilegală de fonduri (…) – două acte materiale (…). Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare (…)”, se arată în încheierea dispusă vineri de Tribunalul Neamț. Cei trei au contestat decizia magistraților.

 

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0