Vineri, la ora prânzului, traficul rutier era întrerupt pe sectorul de drum naţional DN 2 – E85, km 224+000 – km 227+000 între localităţile Domneşti Sat şi Adjud (judeţul Vrancea). În plus, traficul rutier de pe mai multe drumuri naţionale în zona județului Bacău se desfășoară îngreunat din cauza apei care a acoperit anumite suprafeţe din partea carosabilă, anunță Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).
Din cauza instabilităţii atmosferice accentuate, care s-a manifestat prin ploi însemnate cantitativ, mai ales în zona Moldovei, CNADNR anunță că traficul rutier din judeţul Bacău se desfăşoară îngreunat pe anumite sectoare de drumuri naţionale, din cauza apei care a acoperit anumite suprafeţe din partea carosabilă, respectiv:
– DN 11, km 140+800 – km 140+900, localitatea Helgiu, judeţul Bacău;
– DN 11, km 103+100 – km 103+800, Hârja – Oituz;
– DN 12A, km 75+000 – km 76+000, Asau – Comăneşti;
– DN 12A, km 45+800 – km 47+100, Ghimeş;
– DN 12B, km 4+200 – km 4+250 şi în zona km 10+750, Târgu Ocna – Slănic Moldova;
– DN 12B, km 7+800 – km 7+870, Cireşoaia – Cerdac;
– DN 2G, km 31+500 – km 45+000, Floreşti – Moineşti.
De asemenea, traficul rutier a fost întrerupt pe sectorul de drum naţional DN 2 – E 85, km 224+000 – km 227+000 între localităţile Domneşti Sat şi Adjud (judeţul Vrancea). Varianta ocolitoare propusă pentru această zonă este: DN 2 Tişiţa – DN 24 Bârlad, DN 11A Podul Turcului – Adjud.
“Precizăm că, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, CNADNR SA va informa în timp real orice instituire de restricţie sau închidere a unor sectoare din reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi. Rugăm participanții la trafic să respecte indicațiile și restricțiile semnalate de Poliția Rutieră. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând pagina de internet: www.cnadnr.ro“, se arată în comunicatul Companiei.


Foto: CNADNR – DRDP Iaşi – calamitate DN 2 – pod Trotuş, km 224











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol