Joi, 26 noiembrie, la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman a avut loc o activitate numită „Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României”, care face parte din proiectul educaţional cu titlul „Tradiţii româneşti în sufletul copiilor”. Acest proiect este desfăşurat în parteneriat cu Școala Gimnazială Moldoveni, Școala Gimnazială Secuieni şi Asociaţia Eco Learning. Coordonatorii proiectului sunt profesorul Ovidiu Eduard Sârghi şi preot profesor Constantin Daniel Pîcă.
Activitatea s-a desfăşurat cu începere de la ora 14.30, în sala de festivităţi a seminarului ortodox. Din program au făcut parte un cuvânt introductiv din partea părintelui director profesor doctor Ionuţ Amărinii, care a întâmpinat cei 35 elevi (clasele V-VIII ) de la şcolile gimnaziale Moldoveni şi Secuieni, o sesiune de referate şi prezentări power-point ale elevilor din cele trei instituţii de învăţământ implicate în parteneriat, o piesă de teatru, intitulată „Alege cel mai mare român”, organizată de clasa a IX-a B din cadrul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”, evocarea zilei de 1 Decembrie şi interpretarea imnului României de membrii corului Liceului Teologic. La final, toţi participanţii au vizitat seminarul ortodox şi Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.
Scopul proiectului este oferirea posibilităţii de a cunoaşte diferite aspecte ale vieţii din mediul rural şi urban pentru copiii implicaţi în proiect, stabilirea de legături între copiii din mediul urban şi cel rural, stimularea interesului şi a dorinţei de a se cunoaşte şi de a forma noi cercuri de prieteni şi dezvoltarea spiritului de colaborare între copii, în vederea realizării sarcinilor date.
Printre obiective se numără constituirea unui grup partenerial care să promoveze valori comune la nivelul partenerilor implicaţi în proiect „Sfântul Apostol Andrei – ocrotitorul românilor” şi serbarea zilei de 1 Decembrie, promovarea dialogului şi a comunicării între elevii celor trei şcoli implicate în acest proiect şi atragerea elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular.










Da cred…………….????????!!!!!!