Cătălin Drăguşanu are cele mai multe iniţiative legislative. Ioan Munteanu a participat la aproape toate şedinţele. Elena Udrea a trecut mai rar pe la Parlament.
Le-am dat votul şi am sperat ca ei să realieze acea schimbare în bine pe care o aşteaptă românii de ani de zile. Unii au luat în serios, dar alţii sunt codaşi în ceea ce priveşte activitatea parlamentară, deşi sumele pe care le încasează, lunar, sunt aproximativ aceleaşi pentru fiecare în parte. Institutul pentru Politici Publice (IPP) a realizat un raport cu privire la activitatea senatorilor şi a deputaţilor din Parlamentul României, în perioada decembrie 2012 – decembrie 2013.
În topul deputaţilor cu cele mai multe propuneri legislative, după două sesiuni parlamentare, se regăseşte şi un deputat nemţean. Cătălin Drăguşanu, deputat din partea PC, este pe locul 11 în clasament, cu 43 de iniţiative depuse. La senatori, în fruntea clasamentului se află Liviu Bumbu, senator de Neamţ din partea UNPR, care are depuse 50 de iniţiative legislative.
În topul celor mai puţine iniţiative, fie că este vorba despre senatori sau despre deputaţi, nu se regăseşte niciun parlamentar nemţean.
În ceea ce priveşte luările de cuvânt în plen, media pentru un deputat este de 24 de intervenţii pe parcursul unui an. Dar sunt şi parlamentari care au deschis gura o singură dată, doar atunci când au trebuit să depună jurământul de credinţă. În acest top al ruşinii se află deputatul PSD Vlad Marcoci.
În ceea ce priveşte prezenţa deputaţilor la voturile finale electronice, clasamentul este alcătuit pe judeţe, iar Neamţul se află la mijlocul clasamentului, cu o prezenţă de 78%. La senatorii nemţeni, prezenţa a fost de 73% , dar acest procent clasează judeţul pe locul şase.
Pentru raportul întocmit de IPP au fost luate în considerare exclusiv voturile finale electronice exercitate de fiecare deputat, pe baza cartelei electronice de vot, dintr-un total de 813 de voturi finale exprimate în plenul Camerei Deputaţilor, în perioada de referinţă.
Cel mai mare procent de prezenţă, 98%, are deputatul PSD Ioan Munteanu, care a votat de 800 de ori. Îl urmează în clasament colegul său de partid, Vlad Marcoci, care nu vorbeşte, dar votează: are 797 de voturi exprimate din 813 posibile. Cătălin Drăguşanu, deputat PC, are o prezenţă de 91%, cu 739 de voturi electronice înregistrate. Ionel Arsene, deputat PSD şi preşedinte PSD Neamţ, a votat de 723 de ori într-un an, ceea ce înseamnă un procent de 89%.
Liberalul Dorinel Ursărescu are un procent de prezenţă de 88%, cu 712 voturi înregistrate electronic. Constantin Moisii, de la PP-DD, a votat de 680 (84%) de ori, iar Marian Enache, de la PSD, a votat doar de 659 (81%) de ori pe parcursul celor două sesiuni parlamentare.
Liviu Harbuz are un procent de prezenţă de 59%, cu 478 de voturi exprimate, iar Mihaela Stoica a participat la 427 de voturi (53%). Ultima în clasamentul prezenţei este Elena Udrea, cu un procent de numai 36%, adică cu 291 de voturi electronice exprimate.
La senatori, primul în clasamentul prezenţei este senatorul UNPR Liviu Bumbu, care a votat de 368 (93%) de ori, din cele 396 de voturi electronice înregistrate în cele două sesiuni. Acesta este secondat de senatorul PSD Leonard Cadăr, care are un procent de prezenţă de 92%, cu 365 de voturi exprimate. Senatorul PSD Ioan Chelaru are 244 de voturi electronice înregistrate (62%), iar clasamentul senatorilor nemţeni este încheiat de Egen Țapu, de la PNL, care a înregistrat o prezenţă de 44%, cu 176 de voturi.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol