Roman, Neamț
Căutare site

Tineri în luptă cu viaţa

Tineri abandonaţi de părinţi încearcă, după împlinirea vârstei de 18 ani, să îşi găsească un loc în societate.

94 de tineri peste 18 ani, din judeţul Neamţ, care au fost lăsaţi în grija statului, au ales să continue studiile și a rămâne, în continuare, sub protecţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Poate că încă nu au curajul să părăsească instituţia şi să ia viaţa în piept, să încerce să se descurce pe cont propriu. Sunt tineri cărora statul încearcă să le ofere sprijinul de care au nevoie pentru a se încadra şi acomoda în societate şi pe piaţa muncii.

După împlinirea vârstei de 18 ani, tinerii care au stat într-un centru de plasament au posibilitatea de a continua studiile, rămânând, astfel, în grija statului până la vârsta de 26 de ani, sau dacă nu, să îşi caute un loc de muncă. Au la dispoziţie maxim doi ani pentru asta şi sunt ajutaţi de către specialişti din cadrul DGASPC. În acelaşi timp, ei participă la programe de integrare socială şi profesională.

„Dacă un tânăr refuză, de două ori, locul de muncă pe care îl găseşte specialistul nostru, atunci după doi ani el va fi dat afară din instituţie”, a declarat Cristina Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ.

În momentul de faţă, 94 de tineri din judeţ au ales să urmeze o formă de învăţământ, pentru a beneficia şi după vârsta de 18 ani de grija statului. 60 dintre aceştia sunt la liceu, nouă la şcoli profesionale, patru la şcoli postliceale şi 21 sunt studenţi.

„Avem studenţi la diferite facultăţi din Iaşi, Bucureşti, chiar şi Oradea. Au ales specialităţi precum Asistenţă Socială, Geografie-Turism, Pedagogie Muzicală, Biologie, Pedagogie Specială, Politehnică sau Știinţe Economice. La postliceală avem elevi la Asistenţă Medicală, Protecţia Mediului şi Design Vestimentar”, a precizat directorul Cristina Păvăluţă.

Pe toată durata studiilor, instituţia le oferă alocaţie zilnică de hrană, care este în jurul a 15 lei, le asigură îmbrăcămintea, transportul către oraşul în care efectuează studiile, precum şi cazarea la căminul facultăţii.

Programe de integrare socială şi profesională

Tinerii din cadrul centrelor de plasament participă mereu la programe care sunt create special pentru a-i ajuta să se integreze social şi profesional. În acest moment, DGASPC Neamţ face parte dintr-un proiect numit

„Stabilirea unui parteneriat pentru realizarea unei scheme de garantare pentru tineret în judeţul Neamţ”, iniţiat de Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, în parteneriat cu Asociaţia Ecoforest şi Prefectura Neamţ. În urma acestuia, 14 tineri vor primi sprijin pentru a se integra în societate prin calificare profesională şi găsirea, ulterioară, a unui loc de muncă. Cei 14 tineri vor fi aleşi din 100 de persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani, care nu au avut şansa de a simţi căldura unei familii şi de a primi educaţie din partea părinţilor, în cadrul acestui proiect care se derulează cu fonduri europene.
„Fiecare tânăr va fi abordat ca un caz individual. Activităţile care vor fi desfăşurate în cadrul experimentului cu fiecare tânăr vor fi: evaluare, consiliere personalizată în procesul de căutare a unui loc de muncă şi de adaptare la cerinţele pieţei forţei de muncă, transfer de cunoştinţe privind tehnici alternative de căutare a unui loc de muncă, întocmirea unui CV, a unei scrisori de intenţie, pregătirea pentru interviul de angajare, consultanţă şi asistenţă în orientarea privind cariera profesională, întocmirea unui plan de dezvoltare personală, formarea de competenţe profesionale într-o ocupaţie selectată de tânăr de pe lista ocupaţiilor cerute pe piaţa muncii, mediere în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă şi alte activităţi personalizate, în funcţie de nevoile individuale”, se arată în prezentarea proiectului.
„Instituţia noastră a oferit grupul ţintă, precum şi specialişti care să ajute la selecţia şi testarea tinerilor. Ne bucurăm când sunt iniţiate astfel de proiecte, deoarece interesul nostru este ca toţi tinerii care urmează să părăsească centrul de plasament să îşi găsească un loc în societate şi să îşi facă un rost în viaţă”, a spus directorul DGASPC Neamţ.

Cei 14 tineri din grupul ţintă din judeţul Neamţ vor participa la două cursuri de formare profesională în ocupaţii cerute pe piaţa muncii, urmate de efectuarea de stagii de practică la agenţi economici din judeţ. Valoarea proiectului este de 186.310,54 de euro, iar 5% din sumă a trebuit să fie acoperită din fonduri proprii. Proiectul se va încheia la data de 30 septembrie 2014.

Angajatori care recrutează tineri din centre de plasament

Pe lângă acest gen de programe, DGASPC Neamţ realizează în permanenţă activităţi de informare cu tinerii care se apropie de vârsta de 18 ani. Specialişti din cadrul instituţiei merg la bursa locurilor de muncă, le arată ce posibilităţi au după ce trebuie să plece din cadrul sistemului, îi ajută să descopere ce le place şi ce se pricep să facă, încearcă să îi pregătească pentru integrarea lor în societate. Mulţi dintre ei au avut şansa ca angajatorii să se adreseze instituţiei şi să recruteze anumiţi tineri pentru a-i instrui şi, apoi, angaja în fabricile lor.

„Acesta a fost şi cazul unui tânăr dintr-un centru de plasament de la noi. Au venit reprezentanţi ai unei firme din localitatea Simeria, judeţul Hunedoara, cu activitate în domeniul feroviar, şi au fost de acord să îl ia la ei. A făcut ucenicie mai întâi, iar acum este lucrător la CFR. Am ţinut legătura cu el şi este foarte fericit de viaţa pe care o are acum”, afirmă directorul Cristina Păvăluţă.

Din păcate, nu toţi tinerii din centrele de plasament au acelaşi noroc. Tocmai de aceea, mulţi aleg să continue studiile, să facă o facultate, în speranţa că aşa le va fi mai uşor să se integreze în societate şi să îşi facă un rost în viaţă.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. alina horobet

    de ce oare in loc de atatea formari,consilieri,orientari,etc nu se folosesc cei aproape 200000 e sa le cumpere case ,sa le initieze o activitate din care sa se intretina?oare cand vom vedea nevoile acestor tineri si nu vom mai cauta tematici ???

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.