Prima paginăActualitateRoman

Țigări de contrabandă de peste 80.000 de lei

Dimensiune text

Poliţiştii romaşcani au reuşit să stabilească prejudiciul în cazul unei capturi de ţigări care a avut loc în urmă cu două săptămâni.

În noaptea de 5 spre 6 august, în jurul orei 2.45, poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră Roman au oprit în trafic, pentru control, pe strada Ștefan cel Mare, din Roman, o autoutilitară care prezenta defecţiuni la sistemul de iluminare.

Întrucât conducătorul auto dădea semne de nervozitate şi erau dubii cu privire la autenticitatea actelor autovehiculului, oamenii legii l-au condus pe şofer la sediul Poliţiei. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că Nicolae B., de 25 de ani, din Suceava, transporta într-un compartiment ascuns, creat artizanal în interiorul autoutilitarei, 7.930 de pachete de ţigări cu banderolă de marcaj fiscal emisă de Republica Ucraina.

În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a peste 10.000 de ţigarete fără marcaj fiscal. Cantitatea de ţigări depistată şi autovehiculul au fost confiscate, în vederea recuperării prejudiciului. Valoarea de piaţă a ţigărilor confiscate este de 83.063 de lei.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0