Roman, Neamț
Căutare site

Țevarii și-au condus colegul pe ultimul drum

Lacrimi și durere marți, în cimitirul din Horia. Parcă și timpul plîngea pentru Fănică Grăpina, angajatul care, vineri dimineață, a decedat în urma unui accident de muncă, lăsînd în urmă un copil de opt ani. Fanică Grăpina, în vîrstă de 39 de ani, bărbatul și-a pierdut viața pentru 750 lei pe lună. El lucra la ArcelorMittal de aproape doi ani, fiind angajatul Gi Group Staffing Company SRL din București – o firmă care oferă forță de muncă pe termen limitat pentru ArcelorMittal.

 

Tragedia care a lovit pe neașteptate a lăsat fără tată un copil de opt ani. Marian, fiul lui Fănică, a stat aproape tot timpul slujbei îmbrățișat de o rudă. Acesta va fi crescut de bunici și de mătuși, fiindcă mama lui Marian i-a părăsit pe acesta și pe tatăl lui cînd copilul avea doar trei ani.

Rudele, cunoștințele și colegii de muncă ai lui Fănică au ignorat ploaia, ascultînd cîntările bisericești și, mai apoi, predica unui dintre preoți. Colegii își vor aminti mereu de generozitatea lui Fănică și de dorința acestuia de a ajuta.
„Era o persoană deosebită, se implica mereu, se oferea voluntar dacă trebuia făcut ceva. A fost un tînăr care a vrut să muncească. Cîștiga doar 750 lei pe lună, dar făcea sacrificii pentru copil„, a spus unul dintre colegii bărbatului.
Ca o coincidență fatală, Fănică Grăpina a rămas fără tată tot la vîrsta de opt ani, tatăl său decedînd într-un accident, din cauza unui traumatism cranian.

Fănică Grăpina era legător de sarcină la depozitul de produse finite, punctul de lucru Hala 3, din Laminorul de 20 de țoli. Fănică lucra acolo cu încă un coleg, un macaragiu din Trifești. La un moment dat, lucrătorul a fost prins între o balustradă și un pachet de trei țevi. Țevile erau transportate cu podul rulant, pentru a fi verificate și pregătite în vederea încărcării.

După accident, autoritățile au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele lui Vasile N., de 43 de ani, din Trifești, macaragiul care lucra cu Fănică Grăpina. Bărbatul nu a venit la înmormîntarea colegului său, dar a continuat să meargă la muncă.
„Vine la treabă. stă mai cuminte, nu se mai bagă la orice, dar vine. Este greu pentru el, e o povară imensă să fii cercetat pentru așa ceva, dar nu trebuie să arătăm cu degetul. Cred că o mai bună colaborare între conducearea de la ArcelorMittal și Gi Group va preveni astfel de tragedii„, au fost de părere colegii celui decedat vineri. Firma a ajutat familia, chiar dacă nici un ajutor nu va readuce în viața lui Marian părintele de care atîta nevoie.

 

Angajați cu drepturi limitate

 

Un țevar mort și unul cu dosar penal pentru ucidere din culpă. Accidente inerente într-o mare uzină de țevi, ar spune unii. Eroare umană, s-ar grăbi să eticheteze alții. Ancheta declanșată va elucida și elimina orice dubiu, dar nu va scoate din capul multora întrebarea despre respectarea normelor de securitatea muncii. Și despre echilibrul dintre profit și respectul față de om și drepturile sale elementare, cum ar fi dreptul la viață, dreptul la muncă sau cel de liberă asociere. Precizăm că circa 400 de angajați ai fabricii de țevi sînt recrutați, pe termen determinat, de firma Gi Group Staffing Company, printre care și cei mai sus pomeniți. Nu-i plînge nimeni (bine că aveau un loc de muncă), dar nici nu-i invidiază, mai mult, nici măcar nu-i apără. Libera asociere poate deveni periculoasă, au, încă, dreptul să impună marile companii, multinaționalele oricum s-ar mai numi ele.

 

Despre Gi Group

 

Gi Group este unul din liderii la nivel mondial în furnizarea de servicii dedicate dezvoltării pieței muncii, activînd în domeniile muncii temporare și al recrutării și selecției, dar și într-o largă serie de activități complementare.

În 2010, volumul de personal calificat și necalificat angajat prin Gi Group a ajuns la un total de 35.918 angajați cu normă întreagă la nivel mondial, pus la dispoziția a peste 12.000 de companii. Gi Group are o echipă proprie constituită din peste 2.000 de persoane, angajați direcți, ajungînd la o cifră de afaceri globală de 800 milioane de euro.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.