Marţi, 13 mai, poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ, în colaborare cu reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR) Neamţ, au acţionat pe raza judeţului pentru verificarea legalităţii privind transportul de persoane în regim de taxi.
„Scopul acţiunii a fost reprezentat de reducerea riscului rutier, prin sancţionarea nerespectării normelor rutiere şi constatarea defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor în regim de taxi, abateri sancţionate de poliţişti”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. În cadrul acţiunii, au fost controlate 97 de autoturisme care efectuează transport de persoane în regim de taxi, ocazie cu care au fost aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 19 privind nerespectarea prevederilor Legii 38/2003, două pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 56 pentru alte abateri, fiind retrase cinci certificate de înmatriculare.
Comentarii