Roman, Neamț
Căutare site

Tânăr romașcan cercetat de Poliție, după ce a făcut drifturi în parcarea unui magazin

Tânăr romașcan cercetat de Poliție, după ce a făcut drifturi în parcarea unui magazin

Un bărbat din Roman a fost surprins de polițiști în timp ce făcea drifturi în parcarea unui supermarket, iar ulterior a refuzat testarea alcoolscopică și recoltarea de probe biologice, fiind cercetat penal.

La data de 10 septembrie, în jurul orei 22.45, în timp ce o patrulă de politie din cadrul Biroului de Ordine Publică Roman efectua serviciul de patrulare, pe Artera de Vest a Municipiului Roman, a observat, în parcarea unui supermarket, un autoturism care efectua derapaj controlat al vehiculului, informează IPJ Neamț.

Polițiștii au procedat la oprirea autoturismului, condus de un bărbat, de 31 de ani, din Roman.

„Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la Spitalul Municipal de Urgență Roman, în vederea recoltării probelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În prezenta personalului medical, bărbatul a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice”, a precizat inspector principal de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.