Tânăr din Nisiporești reținut pentru violență în familie

HomeActualitate

Tânăr din Nisiporești reținut pentru violență în familie

Joi, 29 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 42 de ani, din Nisiporești, a fost agresată de concubinul său, de 23 de ani, din aceeași localitate, informează IPJ Neamț.

„Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 14:00, cel în cauză, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat asupra femeii de 42 de ani acte de violență, aceasta fiind transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu iar în baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Vineri, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0