Taifunul îşi… adună zefirii

Un opus nou, semnat de scriitorul romaşcan Laurian Ante şi intitulat „Taifunul îşi ascute dinţii”, a pornit, în aceste zile, către cititori. Un nou roman, care se alătură, cu discreţia proverbială a autorului, la „suita în şapte părţi” a acestuia, concepută cu aproape trei decenii în urmă. Un „best-seller” zămislit de un condei aflat, chiar de la început, „la el acasă” şi înfăşurat, prin Editura pietreană „Crigarux”, în haina spontană a tiparului contemporan.

Creaţia lui Ante scoate în evidenţă inadvertenţa dintre binomul sensibil al iubirii şi labirintul dur al societăţii umane. Aici, în naraţiunea de faţă, ele se exclud, pînă spre final, sugerînd că, într-un posibil următor volum, acestea două să concorde. O departajare radicală între o afectivitate concentrică, de tip „Euthanasius”, şi o raţionalitate ofensivă, asemeni unei migraţiuni, vizînd supravieţuirea. Alăturarea lor este şi condamnată, dar şi promovată din mers, coexistenţa lor fiind visată şi aşteptată şi în viziunea unor religii, sau în „post-finalul” unor mituri sau al epicului popular. Și, astfel, dacă prima tendinţă conduce condeiul autorului nostru înspre frontierele unui SF romantic, cea de a doua, către arhitectura discontinuă a neprevăzutului poliţist, amîndouă cerînd, din partea autorului, şi o coregrafie scriitoricească deosebită, dar şi o prudenţă, mult meditată, în a nu transforma acest „duo” fragil într-o desfăşurare solistică.

Intriga romanului cere, de asemenea, şi o altă alăturare „ad hoc”, între întinderile liniare şi cauzale ale logicii, precum şi incursiunile de adîncime, apartenente psihicului uman. De aici succesiunile, atît de spontane şi de atrăgătoare, de concluziv cu interogaţii sau de logică monovalentă cu evantaiuri de neprevăzut. Și dacă fiecare în parte din acestea două subliniază anvergura clasică a romanului, coexistenţa lor organică îi conferă acestuia farmecul unui avangardism inedit, la care să adăugăm şi portretizarea admirabilă, lirico-realistă, a personajelor, a Veronicăi şi a lui Jeni. Pentru Ante, altitudinea, de unicat, a iubirii celor doi, se reverberează, simetric, în acea a geometriei intrigii sociale. Și autorul lor le dirijează de minune, ca şi cum s-ar afla în faţa unei orchestre ce interpretează un „Concert dublu pentru vioară şi violoncel”.

Laurian Ante

De remarcat, apoi, ca pe o altă întruchipare a măiestriei sale scriitoriceşti şi pendulările complexe ale factorului timp care, părăsind monotona linearitate a desfăşurării acestuia, se deplasează mereu, din prezent, spre retro şi în anticipare. Se dă impresia unei clepsidre al cărei nisip, nemaiascultînd de dictatura gravitaţiei, se prelinge uşor, dintr-o cupă în alta, cînd în zbor, cînd în cădere. O dinamică alternativă, peste care se suprapune, organic, vectorul implacabil al deveniri în sine a intrigii principale. O îmbinare realistă, firească, între cunoscut şi ipoteze, efortul de a le aduce pe ultimele la lumină, reprezentînd, aşa cum declară un personaj al romanului, „preocuparea cea mai frumoasă din lume”.

Cu „happy-end” cum este el, „Taifunul” antelian este şi un „memento” asupra evoluţiei complexe a societăţii umane şi a necunoscutului, tot mai indescifrabil, ce se depozitează, istoric, în adîncimile sufletului uman. Măsura de probabilitate devine din ce în ce mai difuză, încît formula de rezolvare a conflictelor din roman pare mai mult un model clasic, un algoritm ideal, nerepetabil în timp şi nereal în spaţiu. Și astfel, alături de romantismul iubirii celor doi şi de realismul, aproape naturalist, al intrigii, acum se alătură şi nota de clasicism a rezolvărilor finale. Un „summum” de atribute, care te determină să nu întrerupi lectura cărţii, iar atunci cînd acest „allegro” al noului secol te însumează într-un alt vîrtej existenţial, să constaţi că deja ai ajuns la ultima pagină a naraţiunii. Un „Taifun” neiertător, aducător de abisuri şi de prăbuşiri, zguduitor de vise şi de trăiri sufleteşti, dar care lasă, în urma destrămării sale, beatitudinea unui răsărit de soare, fără pereche.

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna februarie 2003