Copiii şi tinerii pot participa la tabere şcolare tematice pentru dezvoltarea capacităţilor fizice şi mentale.
În vacanţa de vară, copiii pot merge în tabere şcolare tematice oferite de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret prin Centrul de Agrement „Oglinzi” din Tîrgu Neamţ. „Minte sănătoasă în corp sănătos” este o tabără care urmăreşte dezvoltarea capacităţilor fizice şi mentale ale copiilor.
„Tabăra îşi propune să ofere o alternativă atractivă din punctul de vedere al activităţilor şi rezultatelor, de petrecere a timpului liber, alternativă care să contribuie la întărirea sănătăţii copiilor, fizice şi mentale, şi refacerea capacităţii de muncă după anul şcolar încheiat. Activităţile vor cuprinde jocuri de cunoaştere, jocuri de mişcare şi de gândire, excursii, toate având la bază principiul implicării active a tuturor participanţilor”, a precizat Oana Huci, responsabil tabere.
Părinţii îşi pot înscrie copiii la cea de-a treia serie a taberei care are loc în perioada 7 – 13 iulie.
Cea de-a doua tabără tematică găzduită de Centrul de Agrement „Oglinzi” din Tîrgu Neamţ este intitulată „Un om complet”. Tabăra urmăreşte dezvoltarea personală a participanţilor.
„Tabăra se va desfăşura în perioada 14 iulie – 3 august şi va pune la dispoziţia copiilor şi tinerilor un program ce va oferi acestora instrumentele necesare pentru a depăşi diversele impedimente apărute în dezvoltarea lor. Ca şi în cazul primei tabere tematice, copiii şi tinerii vor desfăşura activităţi şi jocuri pentru a-și dezvolta imaginaţia și se vor angrena într-o activitate comună tuturor grupurilor”, a spus Oana Huci.
Centrul de Agrement „Cozla” din Piatra Neamţ organizează tabere pentru elevi şi în acest an. Centrul dispune de 120 de locuri de cazare, preţul total fiind de 64 de lei de persoană pe zi: 32 lei pentru cazare şi 32 de lei pentru masă (mic dejun, prânz şi cină). Centrul de Agrement „Oglinzi” din Tîrgu Neamţ pune la dispoziţia copiilor şi tinerilor 150 de locuri de cazare, la un preţ de 67 de lei de persoană pe zi: 35 de lei pentru cazare şi 32 de lei de persoană pentru masă (mic dejun, prânz şi cină).
La zece elevi plătitori se oferă o gratuitate pentru profesorul însoţitor. Seriile de tabără din Centrele de Agrement „Cozla” şi Oglinzi” se vor desfăşura în perioadele 7 – 13 iulie, 14 – 20 iulie, 21 – 27 iulie, 28 iulie – 3 august, 18 – 24 august, 25 – 31 august, 1 – 7 septembrie şi 8 – 14 septembrie.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol