HomeNeamt

Sute de tone de pește oprite de la comercializare

Pe parcursul lunii aprilie și, în special, în preajma sărbătorilor de Florii, comisarii de la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Neamț au desfășurat un amplu control la comercianții de pește și produse din pește din județ.

 

 

În timpul acestor controale, comisarii au descoperit mai multe kilograme de pește cu termenul de valabilitate expirat și au constatat că, din cauza deficiențelor legale de etichetare, consumatorii habar nu aveau ce fel de pește cumpără.

„În cazul unui agent economic verificat, în depozitul frigorific am găsit cinci kilograme de pește expirat de o lună, agentul economic motivând că peștele a fost «uitat» în frigider. De asemenea, în ceea ce privește comercializarea peștelului și a produselor de pește oceanic, pentru că eticheta s-a degradat din cauza umezelii, consumatorii nu știau ce fel de sortiment de pește cumpără. La un alt agent economic, am descoperit pește afumat care nu avea etichetă, nu se specifica ce fel de sortiment și nici termenul de valabilitate. Același lucru l-am constatat și în cazul unui alt agent economic ce vindea scrumbie sărată în vrac”, a declarat Gelu Moldovanu, comisar șef adjunct împuternicit al CJPC Neamț.

Ca urmare a acestor nereguli, comisarii au aplicat 11 avertismente contravenționale și șapte amenzi, în valoare totală de 17.000 de lei. De asemenea, s-au oprit de la comercializare 812 kilograme de pește și produse din pește, în valoare de peste 10.000 de lei, și s-a dispus retragerea definitivă de la vânzare a 18 kilograme de pește.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • alex 9 ani ago

    Bai baiatule tu vorbesti de sute de kilograme si in titlu ai sute de tone? Cate kilograme are o tona? spune repede! nimic nu stiti