Temperaturile extreme şi depăşirea repetată a pragului critic al indicelui de confort termic au convins sute de romaşcani să se adreseze punctelor de ajutor amenajate de administraţia locală în această perioadă.
Patru astfel de puncte de ajutor au fost amplasate la intrarea secundară a sediului Primăriei Roman, la Dispensarul 7 de pe strada Bogdan Dragoş, la Hala Centrală şi la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială.
Conform spuselor reprezentanţilor administraţiei locale, începînd de marţi, 3 iulie, şi pînă vineri, 6 iulie inclusiv, 243 de persoane s-au adresat punctelor de ajutor. Acestora li s-a oferit apă minerală, le-a fost verificată tensiunea, iar unii dintre ei au fost îndrumaţi să solicite ajutor medical.
Cei mai afectaţi de caniculă au fost pensionarii. Două din cele patru puncte de ajutor vor fi deschise şi în acest week-end, ele urmînd să funcţioneze la intrarea principală a Primăriei Roman şi la Dispensarul 7 de pe strada Bogdan Dragoş.
Săptămîna trecută, la punctele de ajutor s-au înregistrat 167 de solicitări, iar alte 25 de persoane aflate în situaţii deosebite au primit, la domiciliu, apă minerală, din partea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul administraţiei locale.








Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol