În noaptea de duminică spre luni, 27/28 iulie, sute de gospodării au fost inundate în județul Neamț, în zona comunelor Borca și Farcașa, pe fondul revărsării râului Bistrița și al ploilor de la final de săptămână. În urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, zona de munte a județului a fost grav afectată de viituri și inundații.
Intervențiile autorităților s-au desfășurat în regim de urgență pentru protejarea populației și a bunurilor. A fost nevoie de zeci de intervenții în zonă – pompieri, jandarmi, polițiști, lucrători de la drumuri și Delgaz Grid, reprezentanți ai primăriilor și ai serviciilor locale pentru situații de urgență -, în sprijinul populației afectate, sute de oameni fiind evacuați preventiv din calea apelor, noaptea trecută, în comunele Borca, Farcașa și Poiana Teiului. La nivelul județului Neamț, nu au fost înregistrate, din fericire, victime omeneşti.
Conform ISU Neamț, în zona afectată, duminică s-au înregistrat precipitații de peste 80 de litri pe metrul pătrat. Pe fondul creșterii apelor râului Bistrița, pentru populația comunelor Borca, Farcașa și Poiana Teiului au fost emise noaptea trecută mesaje de tip RO-Alert pentru evacuarea preventivă din calea apelor.
Conform Prefecturii Neamț, la postul hidrometric Frumosu, pe râul Bistrița, în comuna Farcașa, a fost înregistrat noaptea trecută un maxim istoric al nivelului râului, de 390 de centimetri, depășind cu 40 de centimetri cota de pericol, stabilită la 350 de centimetri. Conform ISU Neamț, luni dimineața, la ora 3, la stația hidrometrică Frumosu, nivelul apei era cu 18 centimetri peste cota de pericol.
O raportare emisă de ISU Neamț luni dimineață arată că șapte localități din cele trei comune au fost afectate: Borca, Mădei, Pârâul Pântei, Farcașa, Lunca, Stejaru și Poiana Teiului. În cursul zilei de duminică, au fost întreruperi ale alimentării cu energie electrică în municipiul Piatra Neamț, satul Bistrița (comuna Alexandru cel bun) și satul Călugăreni (comuna Poiana Teiului), toți consumatorii afectați fiind realimentați spre finalul zilei.
890 de persoane s-au evacuat sau au fost evacuate din locuințe, în localitățile: Borca, Mădei, Pârâul Pântei, Farcașa, Lunca, Stejaru și Poiana Teiului. Dintre acestea, 760 au fost din comuna Farcașa (inclusiv o persoană imobilizată la pat din satul Stejaru), 94 din comuna Borca și 30 din comuna Poiana Teiului. Conform Prefecturii Neamț, autoritățile locale au pus la dispoziție spații de cazare pentru persoanele evacuate, însă majoritatea au ales să se refugieze la rude sau cunoscuți.
245 de locuințe și curți au fost inundate de ape, în localitățile: Farcașa și Stejaru, din comuna Farcașa, Mădei, Lunca, Pârâul Cârjei, Pârâul Pântei și Borca, din comuna Borca. Dintre acestea, 210 au fost în comuna Farcașa și 35 în comuna Borca. Din cauza apelor, circulația a fost restricționată noaptea trecută pe DN 17B, în satul Mădei, din comuna Borca. Drumul național a fost blocat temporar de aluviuni în zona Borca – Poiana Teiului, fiind nevoie de intervenție cu utilaje grele pentru reluarea circulației.
Luni dimineață, în jurul orei 8, pompierii acționau în continuare, în comunele Borca și Farcașa, pentru evacuarea apei din gospodării. Luni dimineață, la ora 10:00, este programată o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), în cadrul căreia se vor analiza intervențiile desfășurate și se vor adopta măsuri suplimentare pentru sprijinirea comunităților afectate, a anunțat Prefectura Neamț.
Foto: ISU Neamț











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol